Ședința serviciilor primăriei din 31 iulie 2017
Luni, 31 iulie 2017, s-a desfășurat ședința săptămânală a serviciilor primăriei cu participarea direcțiilor și preturilor municipale. Subiectele discutate în cadrul ședinței au fost: Pregătirea pentru perioada rece a fondului locativ; Înlăturarea consecințelor calamităților din aprilie; Concursul public pentru achiziționarea unui tocator de crengi; Reabilitarea bulevardului Ștefan cel Mare; Anularea rutei 193; Promovabilitatea la BAC; Tentative de fraudare a activității primăriei.
DIRECȚIA GENERAL LOCATIV-COMUNALĂ ȘI AMENAJARE
Petru Gontea, șeful direcției, a raportat privind salubrizarea și pregătirea pentru iarnă a fondului locativ. Conform funcționarului, profilaxia fondului locativ a fost realizată în măsură de 68 la sută și curățarea în volum de 55 la sută.
Înlăturarea consecințelor calamității din aprilie continuă, dar este necesar de sporit resursele. Numai în sectorul Botanica sunt necesare 1000 de rute pentru a evacua toate crengile.
ÎNTREPRINDEREA MUNICIPALĂ „SPAȚII VERZI”
Eliferie Haruţa, şeful întreprinderii, a declarat, cu privire la același subiect, că pe parcursul săptămânii trecute au fost curățați 308 arbori și 105 au fost doborâți. Întreprinderea a efectuat lucrări la 44 de școli, unde au fost doborâți 25 de arbori și curățați 451, precum și la 59 de grădinițe, unde s-au doborât 30 de arbori și s-au curățat 576. De asemenea, din parcuri s-au evacuat 364 de rute de crengi.
Între timp, s-a înregistrat un nou accident. Vântul puternic a cauzat prăbușirea unui arbore și defectarea unui automobil care se afla sub acesta.
PRETURA CIOCANA
Se efectuează în continuare lucrări de înlăturare a consecințelor calamităților din aprilie. Pretura dispune de un tocator mic, dar care funcționează și cu ajutorul căruia situația se normalizează.
PRETURA BOTANICA
Pretura a convocat ședința comisiei situații excepționale. Comisia a stabilit că pe cele 5 platouri de depozitare a crengilor nu se mai poate colecta lemn. Din fericire, cu ajutorul Aeroportului Internațional Chișinău, s-a reușit tocarea crengilor depozitate pe platoul de la aeroport.
Nistor Grozavu a mulțumit Aeroportului Internațional Chișinău pentru contractarea tocatorului din propriul buget și a invitat și alți agenți economici care au posibilitatea să procedeze la fel.
Acest tocator contractat de către aeroport nu mai este disponibil din cauza lipselor de resurse financiare. Agentul economic care prestează serviciile de tocare urmează a fi contactat după ce vor fi identificate resursele necesare.
Temporar, pretura a identificat un nou platou de depozitare a crengilor în comuna Băcioi. În aceeași zi urma să se desfășoare ședința consiliului local din comună care va decide dacă va permite preturii să depoziteze pe acest platou crengile colectate din sector.
PRETURA RÂȘCANI
Întreprinderile municipale de gestionarea a fondului locativ 17, 18, 19, 20, 21 au evacuat în totalitate crengile din curțile de care sunt responsabile. Lucrările continuă. La lichidarea consecințelor au participat 874 - 877 persoane, 44 de unități de tehnică specială și s-au evacuat 60 de rute.
Tocatorul achiziționat de către pretură a ajuns în țară. Urmează instrucția necesară și lucrările vor începe în 2-3 zile.
PRETURA CENTRU
Lucrările de combatere a comerțului ilegal s-au desfășurat pe bd. Iurie Gagarin, aleea gării și strada Tiraspol. Comercianții au fost redirecționați în piața „Agrovista” unde li s-au oferit gratuit locuri. Toți comercianții s-au conformat cu excepția unui grup de 15-20 de persoane.
Eliferie Haruța a precizat că tocatorul care urmează a fi achiziționat pentru această pretură ,conform deciziei CMC, urmează a fi identificat prin licitație publică. Perioada de depunere a ofertelor va dura până la 24 august.
ÎNTREPRINDEREA „EXDRUPO”
Ștefan Racu a declarat că întreprinderea a reparat 2178 mp carosabil; pe 104 mp s-au lichidat situații de avariere ca urmare a ploilor abundente; 19 receptoare și guri de canalizare s-au ridicat la nivelul părții carosabile; 65 de bucăți de guri de captare a rețelelor pluviale au fost curățate, s-au aplicat 37 indicatoare rutiere pe o suprafață de 2248 mp; 528 mp de asfalt au fost reabilitați. Săptămâna curentă va începe reabilitarea aleei Mircea cel Bătrân și a rondului de pe bulevardul Constantin Negruzzi.
DIRECȚIA TRANSPORT PUBLIC ȘI CĂI DE COMUNICAȚIE
Săptămâna trecută a fost aplicat 3500 mp de pavaj pe bulevardul Ștefan cel Mare. Săptămâna curentă se preconizează aplicarea a 6000 mp de pavaj, 120 metri lineari de borduri mari și 340 metri lineari de borduri mici.
Ruta 193 a fost anulată din motiv că activau doar 5 microbuze. În urma solicitării administratorului ruta a fost redirecționară către 125 și 126.
DIRECȚIA EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT
Dintre 4406 candidați la BAC, au fost promovați 3696. Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu 7,9 % comparativ cu anul precedent.
S-au început lucrările de renovare a instituțiilor preuniversitare care vor fi finisate până la 25 august.
Au continuat inspecțiile la taberele de vară. Abateri esențiale nu au fost depistate.
Foile de odihnă pentru copiii din Bubuieci au fost repartizate pentru primul schimb. Până la 18 august toate foile vor fi repartizate.
DIRECȚIA SĂNĂTATE
Ca urmare a solicitării unui grup de părinți la ședința precedentă de a asigura alimentație sănătoasă pentru copii, s-a constituit o comisie care va verifica calitatea alimentelor servite în grădinițe. În comisie sunt incluși cu rol de observatori și părinții care au adresat solicitarea.
DIRECȚIA AUDIT INTERN
Pe 25 iulie de pe o adresă falsă s-a solicitat în numele Direcției audit intern informație de la subdiviziunile CMC și preturi informație privind activitatea acestora. Acțiunea ilicită se investighează.
Alte informații: Agenții economici și persoanele fizice pot să ridice gratuit crengile colectate de municipalitate. Transport crengilor în raza municipiului se realizează fără plată de către primărie. Pentru mai multe detalii, vă invităm să apelați la pretura din sector.
P.S. Agenții economici și persoanele din alte localități de asemenea pot ridica crengile colectate de autoritățile capitalei. Pentru aceasta, apelați la primăria municipiului Chișinău.
Responsabil: Cristina Voroneanu