Intrări blocate în blocuri, sistem de taxare electronică și salarii mai mari
La începutul ședinței un grup de locatari de pe str. Eugen Coca 17 a căror intrare în bloc este blocată s-au adresat consilierilor. Sala era însă goală și locatarii au fost auziți doar de camerele de vedere și cei doi consilieri prezenți.
Consilierii au examinat mai multe subiecte funciare: schimbarea configurației a 7 terenuri, privatizarea a altor 12, adoptarea Planurilor Urbanistice Zonale și darea în locațiune a unor terenuri. De asemenea, au analizat cum se implementează tichetarea electronică în transportul public, au respins construcția unei parcări auto multietajate pe str. Calea Orheiului, au majorat cu 20 la sută salariul cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar și secundar, au permis procurarea creanțelor companiei „AUTOCOMTRANS” care se află în proces de faliment (subiect examinat de consilieri din aprilie 2016) ș.a. Au examinat în total 63 proiecte de decizie.
Înainte de ședință, locatarii blocului din str. Eugen Coca 17 și-au exprimat indignarea împotriva blocării intrării principale a blocului în care locuiesc. Accesul la intrarea principală a fost blocată după ce un agent economic a privatizat spațiul pentru a construi un centru sportiv. Locuitorii blocului cu 15 etaje spun că au acces la clădire doar prin ieșirea auxiliară și îl învinuiesc de situația creată pe fostul consilier municipal și ex-președinte al Asociație de locatari, Oleg Cernei. Consilierul PN Ilian Cașu susține că se va implica până nu va fi soluționată problema în favoarea locatarilor. Acesta afirmă că poziția primăriei este că intrarea principală nu trebuie să fie blocată.
Consilierii au aprobat proiectul de decizie cu privire la trecerea cimitirului evreiesc de la balanţa Primăriei mun. Chișinău în administrarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și au aprobat majorarea cu 20% a salariilor pentru cadrele didactice din instituţiile de învăţământ preşcolar, primar și secundar din mun. Chișinău începând cu 1 septembrie 2018.
Un alt subiect aprobat a fost modificarea Regulamentului cu privire la achitarea compensației pentru închirierea spațiului locativ pentru tinerii specialiști, angajați ai autorităților publice locale din mun. Chișinău și de a ușura procedura de perfectare a pachetului de documente.
Propunerea consilierilor PSRM de a crea un grup de lucru pentru examinarea încălcărilor comise în construcții în mun. Chișinău nu a fost aprobată de aleșii locali. În opinia majorității consilierilor atribuțiile și mandatul acestui grup nu sunt suficient de clare.
De asemenea, aleșii locali au examinat întrebarea privind sistemul de monitorizare în transportul public municipal. Șeful Direcţiei generale transport public și căi de comunicaţie, Vitalie Butucel, a informat că instalarea senzorilor la intrarea în transportul public ar mări costurile de implementare a proiectului Sistemului de taxare electronică cu 20-30%. Deși acești senzori ar permite colectarea statisticilor privind numărul total de călători, dar și ar oferi șoferului informații în timp real despre numărul pasagerilor și câți au achitat taxa pentru călătorie, se recomandă instalarea lor după anumite etape de modernizare.
Vedeți în continuare care au fost deciziile aprobate de consilieri și care dintre propuneri nu au fost acceptate de aceștia.
Informație privind executarea deciziei CMC despre aprobarea Caietului de sarcini pentru organizarea licitației publice cu privire la implementarea Sistemului de taxare electronică în transportul public municipal
Statut: Se ia act
Șeful Direcţiei generale transport public și căi de comunicaţie, Vitalie Butucel, a prezentat un raport referitor la implementarea proiectului de tichetare electronică în mun. Chișinău. Prin decizia CMC din 22 decembrie 2017 a fost constituită o comisie care a elaborat Caietul de sarcini pentru organizarea licitației publice cu privire la implementarea Sistemului de tichetare electronică în transportul public municipal. Aceeași comisie, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a decis traducerea Caietului de sarcini și în limbile engleză și rusă pentru a face mai accesibilă implicarea agenților economici din străinătate participarea la licitație. Direcția transport a primit săptămâna trecută traducerile și în prezent verifică corespunderea lor la Caietul de sarcini.
De asemenea, Direcția transport a examinat și întrebările ce țin de finanțarea proiectului, iar săptămâna viitoare se va convoca grupul de lucru pentru a aproba anunțul licitației. Întrebat de consilierul PSRM Anton Leadschii despre sistemul de monitorizare a pasagerilor, Vitalie Butucel a declarat că sistemul de monitorizare (instalarea senzorilor la intrarea în transportul public) este costisitor și mărește costurile de implementare a proiectului Sistemului de taxare electronică cu 20-30%. Deși acești senzori ar permite colectarea statisticilor privind numărul total de călători, dar și ar oferi șoferului informații în timp real despre numărul pasagerilor și câți au achitat taxa pentru călătorie, se recomandă instalarea lor după anumite etape de modernizare. Însă în cazul în care Consiliul municipal consideră oportun instalarea acestor senzori, Direcția transport a primăriei se va conforma.
Consilierul PL Iurie Topal consideră că este importantă statistica referitor la numărul de pasageri per unitate de transport pe zi și îndeamnă Comisia să lărgească condițiile din Caietul de sarcini pentru ca să poată participa și agenții economici la procesul de monitorizare a pasagerilor.
Despre operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 9/45-5 din 02.12.2013 „Stabilirea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str. Pietrarilor, 1/6, cu Cooperativa de construcție a garajelor nr. 76”
Statut: Respins (repetat)
Voturi CONTRA: PSRM – 9, PPEM – 2, PN – 2, PL – 14, PLDM - 1, PD - 1, GB, VC, NV, IȘ
Operarea unor modificări și completări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 3/32-12 din 19.05.2015
Statut: Respins (repetat)
Voturi PRO: PPEM – 2, PD - 1, GB, VC, PL – 16, PLDM - 1, IȘ
Abțineri: PSRM – 9, NV, PN – 2
Operarea unor modificări în configurația lotului cu numărul cadastral 0100209487 din str. I. Nistor 27
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Pe acest teren se planifică construcția Ambasadei Republicii Cehe, în cazul în care este aprobat proiectul de decizie.
Statut: Transmis spre reexaminare (repetat)
Voturi PRO: PSRM – 12, PPEM – 2, PN – 2, PL – 10, PLDM - 1, GB, VC, NV, IȘ, GD
Voturi CONTRA: PD - 1
Operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 9/40 din 30.07.2010 „Darea în locațiune a unor încăperi din str. Petru Zadnipru, 5/1 lit. A (soclu) Asociaţiei obşteşti pentru tineret „APOLLO”
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PSRM – 12, PN – 2, PL – 16, PLDM - 1, PD - 1, GB, VC, NV, IȘ, GD
Abțineri: PPEM – 2
Operarea unor modificări în configurația lotului de pământ cu numărul cadastral 0100210479 din Drumul Viilor, 3
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PLDM - 1, PD - 1, NV, IȘ, GD
Abțineri: PPEM – 2, PSRM – 12, PN – 2, GB, VC
Operarea unor modificări în configurația lotului de pământ din str. Ginta Latină (parcela cu numărul cadastral 0100311317)
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PPEM – 2, PL – 17, IȘ, PLDM - 1, GD, NV, VC, GB
Abțineri: PN – 2, PSRM – 12, PD - 1
Operarea unor modificări în configurația lotului de pământ din str. Alba-Iulia 196/3, proprietate privată a SRL BRANTOM INTERNAŢIONAL și atribuirea în arendă a unui lot de pământ
Statut: Transmis spre reexaminare
Voturi PRO: PSRM – 13, PPEM – 2, PL – 16, IȘ, PLDM - 1, PD - 1, GD, NV, VC, GB
Operarea unor modificări în hotarele terenului cu numărul cadastral 0100301174, aferent obiectivului privat al dlui Corneliu Ţurcanu din str. Cărbunari 1
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PN – 2, IȘ, PD - 1, GD, NV, AC
Abțineri: PPEM – 2
Voturi CONTRA: PSRM – 13, VC, GB
Operarea unor modificări în decizia CMC nr 4/18-12 din 13.05.2014 „Cu privire la darea în arendă a unor loturi de pământ din bd. Decebal, 22/3 ÎI DRÎGVALI-NATALI”
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 14, PPEM – 2, IȘ, PLDM - 1, GD, NV, VC, GB, PD - 1, PN – 2
Abțineri: PSRM – 13, PL – 2
Atribuirea în proprietate privată a unui lot de pământ din Calea Moșilor Societății comerciale DIOLSEM SRL în schimbul terenului din str. Ipoteşti, adjudecat la licitaţia din 20.12.2013
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 2, IȘ, PLDM - 1, PD - 1, GD, NV
Voturi CONTRA: PN – 2
Abțineri: PSRM – 13
Atribuirea în proprietate privată comună a unui lot de pământ din str. Primar Carol Schmidt
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PN – 2, IȘ, PLDM - 1, GD, NV, PD - 1, VC, GB
Abțineri: PPEM – 1, PSRM – 9
Atribuirea în proprietate privată comună a terenului din str. Nuferilor, 16/8
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PN – 1, PPEM – 1, IȘ, PLDM - 1, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 10
Consilierii au luat o pauză și au revenit în ședință cu întârziere de o oră, la 14:00.
Autentificarea dreptului de proprietate privată comună asupra lotului de pământ din str. Lev Tolstoi, 13 dnei Angela Dîrţu și SRL NG-INVEST
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PPEM – 3, GD, PD - 1, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PN – 1, PL – 16
Abțineri: PSRM – 14
Autentificarea dreptului de proprietate privată comună asupra terenului din str. Bulgară 21
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PLDM - 1, IȘ, GD, PD - 1, NV, VC, GB, PN – 1
Abțineri: PSRM – 14
Atribuirea în proprietate privată comună a unui lot de pământ din şos. Munceşti, 213
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PLDM - 1, IȘ, GD, PD - 1, NV, VC, GB, PN – 1
Abțineri: PSRM – 14
Edificarea bustului VESPASIAN ERBICEANU pe adresa str. Teilor, 4
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PLDM - 1, PD - 1, IȘ, GD
Abțineri: PSRM – 14, NV, VC, GB, PN – 1
Aprobarea Planului Urbanistic Zonal privind valorificarea terenurilor cu nr. cadastrale 0100110483, 0100110484, 0100110485, 0100110485, 0100110486, 0100110487,0100110488, 0100110163, 010011079 din str. N. Zelinski, 11, 0100110004 din str. Belgrad, 16, 0100110214, și 0100110005 din str. Sarmizegetusa 12 și 12/1
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PLDM - 1, IȘ, GD, PD - 1, NV, VC, GB
Voturi CONTRA: PSRM – 14
Aprobarea Planului Urbanistic Zonal privind valorificarea terenului cu numărul cadastral 0100307433 din str. Uzinelor, 35
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PLDM - 1, PD - 1, PSRM – 14, NV, GB, IȘ, VC.
Aprobarea Planului urbanistic de detaliu privind valorificarea terenului proprietate privată din str. N. Testemiţeanu 7a, numărul cadastral 0100101190
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PLDM - 1, IȘ, GD, PD - 1, VC, GB
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14, NV
Aprobarea Planului Urbanistic Zonal cu privire la valorificarea terenului cu numărul cadastral 0100211131, din şos. Hânceşti, 60g
Statut: Respins (repetat)
Voturi PRO: PL – 16, PD - 1, AC
Abțineri: PPEM – 3, GD, IȘ, NV
Voturi CONTRA: VC, GB, PSRM – 14
Aprobarea Planului Urbanistic Zonal privind valorificarea terenului cu nr. cadastral 0100101.265 din str. Trandafirilor, 6
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ
Abțineri: NV
Voturi CONTRA: PSRM – 14, VC, GB
Reperfectarea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str. Ion Creangă, 24/2, cu Societatea cu răspundere limitată „VICTORIA-AGRICI”
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, NV, VC, GB, PLDM - 1, IȘ
Abțineri: PSRM – 14, PPEM – 3
Reperfectarea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str-la Sfântul Andrei 58
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ
Abțineri: PSRM – 14, NV, VC, GB
Reperfectarea (prelungirea) termenului de arendare a lotului de pământ din str. Kiev, 11, firmei de producţie și comerţ AMOFARM SRL
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14
Reperfectarea relațiilor de arendă a unui lot de pământ din str. Albişoara, 66/1
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PSRM – 14, VC, GB
Prelungirea termenului de arendare a lotului de pământ SRL CREMENMAR
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, GB, VC
Abțineri: PSRM – 14
Reperfectarea relațiilor funciare de arendare a lotului de pământ din str. Constantin Tănase, 9 cu SRL ZEOLITE
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, GB, VC
Abțineri: PSRM – 14
Prelungirea termenului de arendare a lotului de pământ, cu numărul cadastral 0100520062, din bd. Ştefan cel Mare și Sfânt Companiei pe acțiuni „SCANA” S.A. întru executarea hotărârii de judecată irevocabilă
Statut: Transmis spre reexaminare
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PLDM - 1, IȘ, GD, PD - 1, VC, NV, GB
Stabilirea relațiilor funciare a lotului de pământ din str. Ion Neculce, 14
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PPEM – 3, VC, GB
Amplasarea unei parcări auto multietajate pe lotul de pământ din str. Calea Orheiului
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ
Abțineri: PPEM – 3, NV, GB, VC
Darea în folosință, prin contract de comodat, unele încăperi din bd. Traian, 23/1 lit. A (etajul 1) și V. Belinski, 65 lit. A (01) A.O. Organizaţia veteranilor din Republica Moldova
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PSRM – 14, PD - 1, IȘ, GD, VC, NV, GB, PLDM - 1, PL – 6
Abțineri: PL – 10, PPEM – 3
Informație privind nivelul executării pct.7 și pct.8 din decizia Consiliului municipal Chișinău nr.6/14 din 18.07.2017 „Cu privire la stabilirea unor restricții la executarea lucrărilor de construcții”
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Transmis spre reexaminare
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, PD - 1, PSRM – 14
Abțineri: VC
Voturi CONTRA: GB
Nota informativă privind schimbul de teren X Petrol Grup (parcul Alunelul)
Statut: Transmis spre reexaminare
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PD - 1, GD, PLDM - 1, NV, VC, GB
Abțineri: IȘ
Voturi CONTRA: PSRM – 14
Nota informativă privind situația juridică cadastrală a Monumentului Jertfele Fascismului din Calea Orheiului
Statut: se ia act
Aprobarea Planului urbanistic zonal privind valorificarea terenului din str. N. Milescu Spătarul
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PSRM – 14, VC, GB
Prelungirea relațiilor contractuale de locațiune a unor încăperi din str. Mitropolit Dosoftei, 103 lit. A (etajul 1, 2), SRL OLSOM
Statut: Aprobat
Proiectul a fost aprobat cu condiția că SRL OLSOM va repara integral clădirea, care a fost avariată în urma unui cutremur.
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 14
Prelungirea relațiilor contractuale de locațiune a unui garaj din str. Columna, 189 lit. K (etajul 1) dlui Sergiu Chicu
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Proiectul de decizie a fost retras de executiv.
Trecerea cimitirului evreiesc de la balanţa Primăriei mun. Chișinău către Guvernul RM
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Aprobat cu indicarea că obiectivul va trece în administrarea Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, PD - 1, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PSRM – 14
Darea în arendă a unor loturi de pământ suplimentare terenului privat din str. Vasile Lupu, 59/4 dlui Ion Railean
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14, VC, GB
Privatizarea terenului aferent obiectivului privat al SRL MATWERK din str. Milano, 94
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 14
Atribuirea în folosință a unui teren din str. Plaiului, 7 Asociaţiei de Coproprietari în Condominiu nr. 55/112
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14
Darea în arendă a unui lot de pământ suplimentar la terenul deținut în proprietate din bd. Mircea cel Bătrân, 25/1 SRL KAUFLAND
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: VC, GB
Voturi CONTRA: PSRM – 14
Modificarea hotarelor lotului de pământ cu numărul cadastral 0100207048 din piaţa C. Negruzzi 2, proprietate privată a firmei de producţie și comerţ EXFACTOR-GRUP SRL
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14, VC, GB
Privatizarea terenului aferent obiectivului privat al firmei de producţie și comerţ EXFACTOR-GRUP SRL din str. Codrilor
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 14
Privatizarea terenului din Calea Basarabiei 26 aferent obiectivelor private ale Societăţii comerciale GAL TRANSERVICE SRL
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 14
Atribuirea în proprietate privată comună a terenului din str. Podgorenilor 19
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, GB, VC
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14, NV
Operarea unor modificări în configurația lotului cu numărul cadastral 0100402091 (din str. Ipoteşti, 33)
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, GB, VC
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14
Atribuirea în proprietate privată a unui lot de pământ din str. Petricani, 87/1 „A”
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, GB, VC
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14
Darea în arendă a unui lot de pământ suplimentar din str. Moara Roşie 5 „A”, VEROBLAGINVEST SRL
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 3, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV
Abțineri: PSRM – 14, GB, VC
Atribuirea în proprietate privată a terenului din str. Gavriil Muzicescu 13
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PPEM – 3, PSRM – 14
Crearea Grupului de lucru pentru examinarea încălcărilor comise în construcții în municipiul Chișinău
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Statut: Respins
Voturi PRO: PSRM – 14
Abțineri: PPEM – 3, NV, VC, GB
Voturi CONTRA: PL – 16, PD - 1, AC
Constatarea necesității schimbării terenului cu nr. cadastral 0100508483 cu un alt teren din proprietatea publică a municipiului Chișinău
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 2, PD - 1, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PSRM – 16
Operarea modificărilor la decizia CMC nr. 5/6 din 24.07.2018 „Aprobarea Regulamentului cu privire la modul de achitare a compensației bănești pentru închirierea spațiului locativ angajaților autorităților publice locale din municipiul Chișinău - tineri specialiști”
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 2, GD, IȘ, PD - 1, PLDM - 1, NV, GB, VC, PSRM – 16
Iniţierea procedurii de reziliere a contractului de arendă funciară nr. 5712/2011 din 14.04.2011 asupra terenului cu nr. cadastral 0100424556, încheiat cu SRL „MICROCELL”
Statut: Respins
Voturi PRO: PSRM – 16, PPEM – 3, GD, PLDM - 1, IȘ, NV, GB, VC
Abțineri: PL – 16
Voturi CONTRA: PD - 1
Reperfectarea (prelungirea) relațiilor funciare de arendă a unui lot de pământ din str-la 1 Florării, 2 „M", cu SRL DIEGO-SERVICE
Statut: Respins
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 2, GD, PD - 1, PLDM - 1, IȘ, NV, VC, GB
Abțineri: PSRM – 16
Majorarea cu 20 la sută a salariilor cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ preşcolar, primar și secundar din municipiul Chișinău
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PL – 16, PPEM – 2, PD - 1, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PSRM – 16
Aprobarea iniţiativei de procurare a creanţelor creditorilor S.A. AUTOCOMTRANS în proces de faliment
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PSRM – 16, PPEM – 2, PD - 1, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PL – 16
Operarea unor modificări în Caietul de sarcini pentru organizarea licitaţiei publice privind procurarea autobuzelor pentru I.M. „Parcul urban de autobuze”, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 2/10 din 16.03.2018
Proiectul de decizie a fost retras de executiv.
Crearea Comisiei de anchetă în învăţământul preşcolar din municipiul Chişinău
Proiectul de decizie nu era plasat pe site-ul primăriei la momentul examinării în CMC
Proiectul de decizie a fost retras de executiv.
Operarea unor modificări în decizia CMC nr.15/6 din 22 decembrie 2017 și decizia CMC nr. 5/14 din 24 iulie 2018
Statut: Aprobat
Voturi PRO: PSRM – 16, PPEM – 2, PD - 1, GD, IȘ, PLDM - 1, NV, GB, VC, PL – 16
Şedinţa în întregime o puteţi urmări aici:
Partea I
Partea II