Ședința CMC din 7 decembrie 2017
La 7 decembrie a continuat ședința Consiliului Municipal Chișinău începută la 1 decembrie 2017. Deși pe ordinea de zi erau zeci de proiecte, consilierii au examinat un singur proiect de decizie care prevedea unele modificări la decizia CMC privind contractul de împrumut în sumă de 25 mln de euro acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru implementarea proiectului de eficiență energetică şi izolare termică a clădirilor publice. Astfel, cu votul a 37 de consilieri, au fost aprobate modificările prin care se specifică că BERD va aloca 10 mln euro în formă de împrumut și un grant în mărime de 5 mln euro, iar alte 10 mln euro vor fi oferite de către BEI în baza unui Contract de finanțare. Celelalte subiecte din ordinea de zi au fost transmise spre reexaminare și vor fi incluse pe agenda următoarei ședințe, care va avea loc la 22 decembrie.
CONSTRUCȚII CU PROBLEME SEMNALATE DE CETĂȚENI
În debutul ședinței, președintele fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a venit cu sugestia de a audia cetățenii veniți la ședință.
O locuitoare a blocului situat pe str. Alba Iulia 6 a atenționat că acesta a fost construit 50 de ani în urmă și are 6 fântâni în jur, iar din cauza săpăturilor și spargerii conductelor de apă este pusă în pericol temelia clădirii, ceea ce duce la surpări dintre panourile casei. În documentele prezentate de către firma de construcții care efectuează lucrări se arată că totul a fost făcut cu acordul locatarilor, însă petiționarii neagă acest fapt.
„Una din intrările la scara blocului s-a prăbușit și, un an în urmă, din resurse proprii, am umplut această gaură cu o cantitate imensă de beton. Am făcut tot posibilul ca blocul nostru să reziste. Însă, la moment, casa este într-o astfel de stare încât riscăm să rămânem boschetari”, a declarat petiționara.
Consilierul PLDM Adrian Culai a spus că este informat de situația creată și de ieri există o comisie care are scopul să urmărească procesul. Acesta a afirmat că a discutat cu reprezentanții firmei de construcții și lucrările au fost stopate, iar astăzi locuitorii blocului vor fi informați despre viitorul noii clădiri.
O altă problemă legată de construcția unui bloc de locuit a fost adusă la cunoștința consilierilor de către locuitorii din preajma terenului situat pe strada Vissarion Belinski 4, unde se intenționează ridicarea unui bloc locativ. Grupul de cetăţeni protestatari a venit cu rugămintea către CMC să intervină în procesul de schimbare a destinației terenului fostului Centru Național de Medicină Sportivă ATLETMED, deoarece acestal a avut loc în baza unor semnături false, ducând în eroare Consiliul municipal și Primăria municipiului. Ei au solicitat să fie organizate dezbateri publice la care să participe într-adevăr oamenii care sunt implicați în acest caz.
Consilierul PD, Liviu Oboroc, a menționat că este deja o practică stabilită că la începutul sau sfârșitul ședintei CMC au loc audierile cetățenilor. Însă, deși consilierii iau act de cele auzite, cu regret, nimic nu se întâmplă. Acesta consideră că trebuie să fie însărcinat executivul să meargă la fața locului și să vină cu o notă informativă către Consiliu.
„Oamenii vin și ne spun durerea lor, însă noi nicidecum nu putem interveni”, a comentat Liviu Oboroc.
Și consilierul PN Ilian Cașu a îndemnat colegii să meargă la fața locului, după posibilitate, având în vedere problema că cetățenii sunt terorizați de către proprietarii construcțiilor împreună cu firme private de securitate. Ilian Cașu consideră că aceasta este o problemă creată de ani de zile de către responsabilii la primărie.
CONSILIER NOU ÎN CMC
Înainte de a purcede la examinarea subiectelor din ordinea de zi,secretarul interimar al CMC, Adrian Talmaci, a informat despre atribuirea mandatului de consilier în Consiliul Municipal Chișinău candidatului supleant de pe lista PPEM - Eremei Priseajniuc, după ce Ruslan Codreanu și-a depus mandatul în favoarea funcției de viceprimar al capitalei.
Eremei Priseajniuc a declarat că va cumula funcția de consilier principal de stat în Cabinetul prim-ministrului Pavel Filip cu cea de consilier în CMC, având în vedere compatibilitatea acestor funcții.
La conferința de presă, care a avut loc la finele ședinței CMC, Eremei Priseajniuc a declarat:
„Țin să le mulțumesc colegilor din CMC că m-au primit atât de călduros. Aș dori ca toți împreună să îndeplinim acele angajamente față de alegători. Voi ține și în continuare funcția de consilier al prim-ministrului Pavel Filip, funcția este compatibilă cu legislația în vigoare și după cum am menționat voi exercita aceste două sarcini responsabile în fața cetățenilor în paralel cu postura mea în care mă aflu la Guvern și inclusiv în Consiliul Municipal Chișinău.”
ÎMPRUMUTUL BERD ȘI BEI
Consilierii au continuat ședința discutând proiectul din martie 2017 cu privire la operarea unor modicicări la Contractul de împrumut dintre Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și primăria municipiului Chișinău în scopul implementării proiectului de eficiență energetică și izolarea termică a clădirilor publice din capitală.
Raportorul la acest subiect, Alexandru Panfilii, șef al Î.M. „Direcția Construcții Capitale”, a îndemnat consilierii să aprobe modificările la decizia CMC din 9 martie 2017 prin care se specifică că BERD va aloca 10 mln euro, iar alte 10 mln euro vor fi alocate de către BEI. De asemenea, BERD va mai oferi un grant de 5 mln de euro. Alexandru Panfilii a comunicat că pentru eficientizarea energetică a grădinițelor și a școlilor se vor aloca 11 mln de lei pentru fiecare bloc aparte. În urma implementării proiectului se estimează o economie de 36 mln lei/an.
Consilierul PSRM Alexandr Comorov a declarat că în trecut existau neînțelegeri la examinarea acestui proiect, spre exemplu la capitolul izolării termice cu materiale periculoase, auditul termic al instituțiilor și starea învechită a cablurilor electrice.
Alexandru Panfilii a comentat că este adevărat faptul că polistirenul nu se mai recomandă pentru termoizolarea clădirilor și va fi folosită doar vata minerală, asigurând că proiectul va fi coordonat cu Direcția Pompieri și Medicina Preventivă etc.
Consilierii au îndemnat ca Direcția Construcții Capitale să fie deschisă la colaborarea cu Comisia de supraveghere a implementării proiectului creată de către CMC și astfel proiectul va avea deplina susținere a CMC.
Ion Ceban a declarat că fracțiunea PSRM nu se opune proiectului dat, însă în trecut existau anumite obiecții. Aceste obiecții au fost eliminate și acum fracțiunea va susține proiectul ca bază.
Proiectul, ca bază, a fost votat în unanimitate de cei 36 de consilieri prezenți în sală.
Voturi PRO: PSRM - 16, PPEM - 3, PD - 1, PLDM - 1, PCRM - 3, PN - 1, PL - 9, CI - 2.
Au fost propuse și aprobate următoarele amendamente la proiect:
- În componența Comisiei de supraveghere se înlocuiește candidatura lui Ion Ceban cu Petru Burduja, vicepreședintele fracțiunii PSRM (votat - 36 voturi);
- Includerea în Comisie a consilierului PL Mihai Ceban și consilierului independent Ion Ștefăniță (votat - 36 voturi);
Proiectul deciziei în întregime a obținut 37 de voturi.
Voturi PRO: PSRM - 16, PPEM - 3, PD - 1, PLDM - 1, PCRM - 3, PN - 1, PL - 10, CI -2.
CELELALTE SUBIECTE - LA REEXAMINARE
Ion Ceban (PSRM) a propus transmiterea la reexaminare a tuturor subiectelor rămase în ordinea de zi și, pentru următoarea ședință, la capitolul întrebărilor cu caracter funciar, să fie incluse doar chestiile prioritare și cele la care consilierii nu au întrebări.
Iurie Topală (PL) a susținut propunerea și a sugerat ca următoarea ședință a CMC să înceapă cu examinarea proiectului Contractului de parteneriat public-privat „Reconstrucția terenurilor sportive ale Liceului internat municipal cu profil sportiv din str. Alba-Iulia, 200/2, mun. Chișinău”.
Consilieri au mai propus întrunirea Biroului permanent la data de 11 decembrie și următoarea ședință a CMC la 22 decembrie, pentru a reuși dezbaterea și votarea bugetului mun. Chișinău pentru anul 2018 în lectura a II-a.
Propunerile au fost aprobate cu 22 de voturi.
Voturi PRO: PSRM - 16, PPEM - 2,, PD - 1, PN - 1, PL - 10 CI (Ghenadie Dumanschi) - 1; .
Abțineri: PLDM - 1, PCRM - 3, CI (Ion Ștefăniță) - 1.