Ședința CMC din 27 octombrie 2017
Ședința Consiliului Municipal Chișinău planificată pentru 27 octombrie nu a avut loc din lipsă de cvorum. La ședință s-au prezentat doar 22 de consilieri din 51.
Primarul interimar Nistor Grozavu a oferit cuvântul cetățeanului Rusnac Oleg, șofer S.A. Apă Canal, care a afirmat că angajații întreprinderii sunt transferați la un nou sediu și nu li se permite accesul în fosta clădire. Sediul nou nu dispune de infrastructura necesară.
Nistor Grozavu a dat asigurări că vor investiga subiectul luni în cadrul ședinței serviciilor primăriei. La insistența consilierului Ion Ceban (PSRM), Nistor Grozavu a confirmat că într-o oră Rusnac Oleg va avea un răspuns la solicitarea sa către CMC.
Consilierul PCRM Vasile Chirtoca a atenționat consiliul că pe 8 august, în baza deciziei CMC, s-a eliberat autorizație de construcție într-o zonă în care construcțiile nu se permit. Consilierul afirmă că această situație se datorează faptului că viceprimarul interpretează deciziile CMC.
Următoarea ședință a fost stabilită pentru marți, 31 octombrie, ora 10.00.
Responsabil: Cristina Voroneanu