PrimariaMea
Ședința CMC din 23 noiembrie 2017 Image
25 nov. 2017

Ședința CMC din 23 noiembrie 2017

Ședința CMC 23.11.17

A doua încercare consecutivă a primarului interimar, Silvia Radu, de a convoca ședința Consiliului Municipal Chișinău a eșuat. Acest lucru s-a datorat faptului că la ședința din 23 noiembrie s-au prezentat doar 23 de consilieri. La ședință nu s-au prezentat fracțiunile PN și PSRM. Reprezentanții fracțiunii socialiștilor au boicotat ședința din motiv că aceasta urma să fie condusă de către Silvia Radu, dar și din cauza subiectelor incluse pe agendă. Liderul fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a menționat că 90 din cele 97 de întrebări din ordinea de zi țin de împărțirea de terenuri și arendă. Acesta a declarat că bugetul municipal trebuie supus dezbaterilor publice înainte de a fi inclus în ordinea de zi a ședinței CMC, iar la formarea agendei să fie pus accent pe pregătirile de sezonul rece, reorganizarea primăriei, tichetarea electronică în transportul public etc. Consilierul liberal Ion Cebanu a acuzat fracțiunea PSRM că blochează activitatea CMC și a primăriei și aduc pagube bugetului municipal. Acesta i-a îndemnat pe socialiști să-și dea demisia. Silvia Radu a declarat că îi pare foarte rău că această ședință nu a avut loc și consideră că certurile și blocajele politice nu pot ajuta la soluționarea problemelor locuitorilor capitalei. În cadrul ședinței urmau să fie dezbătute mai multe subiecte, printre care aprobarea bugetului municipal Chișinău pe anul 2018 în prima lectură, taxele locale pentru anul 2018, perspectiva dezvoltării Grădinii Zoologice a municipiului Chișinău, dar și un număr considerabil de întrebări funciare. Următoarea încercare de a convoca ședința va avea loc marți, 28 noiembrie.

23-noiembrie-2017

ORDINEA DE ZI


DECLARAȚIILE FRACȚIUNII PSRM

 

Ion Ceban a anunțat poziția fracțiunii PSRM referitor la organizarea ședințelor CMC. Acesta a rugat executivul să nu intervină în activitatea legislativului, iar ca să nu apară conflicte i-a recomandat insistent primarului interimar, Silvia Radu, să apară la ședințele CMC doar la invitație sau la prezentarea anumitor proiecte. PSRM ar prefera ca la ședințele CMC să participe viceprimarul Nistor Grozavu.

 

Un alt argument invocat pentru boicotarea ședinței a fost faptul că 90 din 97 de întrebări din ordinea de zi țin de împărțirea de terenuri și arendă. Ion Ceban consideră că toate subiectele cu caracter funciar, cu excepția drepturilor de autentificare a proprietăților, trebuie să fie scoase din ordinea de zi a CMC și să fie examinate prin licitații publice.

 

Șeful fracțiunii PSRM a menționat că subiectul cu adevărat important pentru CMC ar fi pregătirile de sezonul rece.

„La moment, lipsesc aproximativ 5 000 de tone de material antiderapant. Acesta trebuie procurat și stocat în regim de urgență”.

Alte priorități identificate de socialiști sunt:

- reparația rețelelor de comunicații avariate și alocarea surselor financiare în acest sens;

- examinarea procurării sau luarea în arendă a tehnicii de deszăpezire și altor utilaje speciale;

- programul cultural pentru sărbătorile de iarnă și alocarea fondurilor pentru acestea;

- reorganizarea primăriei;

- trecerea la achiziții publice electronice;

- funcționarea ghișeului unic;

- tichetarea electronică în transportul public.

 

Din cele incluse în ordinea de zi, Ion Ceban a menționat că singurul subiect important este Bugetul municipal pentru anul 2018 și taxele locale, însă acestea trebuie examinate doar cu dezbateri publice prealabile, care să fie organizate în următoarea săptămână, în ziua de marți.


DECLARAȚIILE  PREȘEDINTELUI FRACȚIUNII PL

 

Șeful fracțiunii PL, Ion Cebanu, a menționat că din cauza PSRM nu au loc ședințele CMC și astfel se blochează activitatea Consiliului.

„Am înțeles că socialiștii se ascund prin buruiene, le este rușine de ce s-a întâmplat. De doi ani de zile fracțiunea PSRM a avut un singur scop: de a boicota activitatea Consiliului, iar proiecte importante să nu fie aprobate. Unicul proiect de anvergură a fost referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, care a eșuat și el” .

 

Președintele fracțiunii PL a declarat că toată activitatea socialiștilor până acum a fost de a boicota ședințele CMC.

„Au țipat, au blocat tot ce se poate de blocat și s-a terminat totul cu Referendumul. Pe lângă pagubele aduse bugetului municipal, s-a făcut și pagube țării. Asta dovedește că acest partid este unul nociv. Asemenea politicieni nu au ce căuta în politică. După un asemenea eșec trebuie să-și dea demisia”.

 

Șeful fracțiunii PL a subliniat faptul că proiectul ordinii de zi este făcut la sugestiile consilierilor din mai multe fracțiuni și nu reprezintă interesele doar unui om, iar PSRM blochează activitatea CMC și a primăriei când refuză să participe la ședințele CMC.

„Aceștia au boicotat ședința CMC, unde erau incluse tarifele, bugetul municipalității, proiectul cu Dedeman”.


DECLARAȚIILE PRIMARULUI INTERIMAR

 

Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a spus că îi pare foarte rău că această ședință nu a avut loc și consideră că certurile și blocajele politice nu pot ajuta la soluționarea problemelor locuitorilor capitalei.  

„Mă adresez oficial consilierilor ca să revină la ședință, să putem colabora, întrucât executivul fără Consiliul Municipal Chișinău este ca un om fără mâini și picioare. Sunt sigură că și CMC are nevoie de executiv ca să cunoască mai bine activitățile întrebările ce țin de gestiunea mun. Chișinău. Sper ca marți, 28 noiembrie, consilierii municipali să participe la ședință și sunt convinsă că împreună vom găsi o modalitate de conlucrare atunci când vom pune interesul locuitorilor capitalei pe prim plan”.

 

Referitor la bugetul municipal Chișinău pentru anul 2018, Silvia Radu a menționat că prima lectură trebuia să fie până la 20 noiembrie, astfel ca direcțiile să poată planifica bugetele pentru anul 2018. Fără un buget aprobat provizoriu se blochează activitatea municipiului.

 

Următoarea încercare de a convoca ședința va avea loc marți, 28 noiembrie.

 

Declarațiile PSRM înainte de ședință

 

Declarațiile lui Ion Cebanu și ale Silviei Radu


Distribuie