PrimariaMea
Ședința CMC din 15 iunie 2018 Image
15 iun. 2018

Ședința CMC din 15 iunie 2018

La ședința din 15 iunie, nu s-a discutat niciun subiect de pe ordinea de zi. Consilierii socialiști au încercat să completeze ordinea de zi cu trei proiecte de decizii, îndreptate spre rezolvarea problemei construcțiilor ilegale pe terenurile date în arendă de municipalitate. Acestea, însă, nu au acumulat numărul necesar de voturi. După două pauze îndelungate, ședința nu a mai avut cvorumul necesar și a fost amânată.

 

Ședința a început cu o întârziere de 15 minute, în sală fiind prezenți 37 de consilieri municipali. Președintele ales al ședinței a fost ales consilierul PLDM Adrian Culai.

 

 

Ședința a început prin completarea ordinii de zi cu proiecte de decizie noi. Fracțiunea PSRM în CMC a înaintat trei propuneri de proiecte de decizii:

1. Ținând cont că sunt multe construcții pe terenurile care sunt date în arendă din proprietatea municipală, liderul Fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a propus, drept soluție provizorie, trecerea terenurilor proprietate publică a municipiului Chișinău din domeniul privat în domeniul public al unității administrativ teritoriale. Conform spuselor socialistului, proiectul de decizie propune conservarea situației, până când “se va face ordine în administrarea proprietății publice”.

2. Al doilea proiect propus de socialiști s-a referit la punerea în aplicare a deciziei cu privire la trecerea terenurilor proprietate publică a municipiului Chișinău din domeniul privat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Pentru a preveni lezarea dreptului de proprietate al persoanelor, proiectul de decizie propune ca Primarul General nou ales al municipiului Chișinău să vină cu soluții individuale pentru fiecare caz, care urmează să fie aprobate de CMC. Proiectul nu a acumulat numărul necesar de voturi și nu a fost inclus pe ordinea de zi.

3. Al treilea proiect propus de Fracțiunea PRSM în CMC a vizat nemijlocit cinematorgraful Gaudeamus. Ion Ceban a afirmat că acesta a fost vândut cu jumătate de milion de lei, mai puțin decât prețul unui apartament. Acesta a propus inițierea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice asupra lotului de teren și construcție pentru “Gaudeamus”. Proiectul nu a acumulat numărul necesar de voturi și nu a fost inclus pe ordinea de zi.

 

Niciunul din aceste proiecte de decizii, însă, nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi incluse pe ordinea de zi.

 

După încercarea eșuată a socialiștilor de a completa ordinea de zi, consilierii au solicitat o pauză de 10 minute. După 40 de minute, însă, în sală au revenit doar 25 de consilieri. Pentru a aduna cvorumul necesar, aleșii locali au mai solicitat o pauză de peste două ore. Nici în urma acesteia, însă, nu a fost adunat cvorumul necesar și continuarea ședinței a fost amânată.

 

Responsabilă: Taisia Haritonova


Înregistrarea video a întregii ședințe poate fi urmărită aici:

Partea I:

Partea II:


Distribuie