SALUBRIZARE, CURȚI REPARATE ȘI PREGĂTIRI PENTRU ALEGERI
Autoritățile fac apel la locuitorii capitalei să salubrizeze spațiile unde activează, în caz contrar vor fi aplicate amenzi. Preturile de sector și primăriile din localitățile din suburbia Chișinăului sunt implicate activ în procesul de pregătire pentru alegerile din 20 octombrie. Pentru reparația curților de bloc au fost alocate 20 de milioane de lei. Constant se cosește și se lichidează ambrozia din locurile unde aceasta este depistată.
ORAȘUL ESTE ZILNIC SALUBRIZAT
Autoritățile afirmă că procesul de salubrizare al municipiului Chișinău este unul continuu, zilnic fiind implicate 900 de persoane.
Problema cu care se confruntă autoritățile sunt gunoiștile care apar spontan, în sectoarele particulare. Săptămâna trecută au fost identificate microgunoiști pe str. Constantin Vârnav, str. Florăriei 2A, Parcul La Izvor și în cartierul locativ cuprins între străzile Andrei Doga și Tudor Vladimirescu.
Săptămâna precedentă au fost efectuate 290 de curse de evacuare a deșeurilor vegetale, iar 51 de câini au fost capturați și evacuați la necropola din oraș. De asemenea, constant se cosește și se lichidează ambrozia din locurile unde aceasta este depistată.
Administrația publică locală face un apel către agenții economici și persoanele fizice de a menține în stare salubră terenurile unde activează, în caz contrar riscând să fie amendați.
În contextul sezonului de toamnă, Adrian Talmaci propune să fie identificate locuri în fiecare sector unde să fie depozitat frunzișul strâns de pe străzi și parcuri, pentru a economisi timp și combustibil. Iar o altă propunere se referă la verificarea stării arborilor din oraș, pentru a evita accidente pe timp de vânt și ploi.
SITUAŢIA FINANCIARĂ A MUN. CHIȘINĂU LA ZI
La situația din 12 septembrie 2019, în bugetul municipal au fost încasate venituri în sumă totală de 2 945 505,5 mii lei sau 73,7% din cei 3 989 683 ,5 mii lei planificaţi.
Săptămâna precedentă, încasările din impozite şi taxe au constituit 18 234,8 mii lei, transferurile - 28 653 mii lei. În total, de la începutul anului, au fost cheltuiţi 29303,3 mii lei, iar soldul bugetului municipal este de 6 milioane 980,4 mii lei.
PREGĂTIRI PENTRU ALEGERI LOCALE ȘI PARLAMENTARE NOI
Primăria mun. Chișinău monitorizează și asigură respectare termenelor de realizare a acțiunilor preelectorale și contribuie la buna desfășurare a alegerilor din 20 octombrie.
Au fost distribuite preturilor de sector alocațiile aprobate pentru organizarea alegerilor locale generale.
A fost acordat suport necesar pentru convocarea ședințelor consiliului electoral al circumscripției electorale Chișinău nr.1 și circumscripțiile electorale uninominale nr. 33, 48 și 50.
Au fost aprobate și publicate dispozițiile privind stabilirea locurilor speciale de afișaj electoral și stabilirea localurilor pentru întâlnirea cu alegătorii
A fost aprobată descrierea hotarelor secțiilor de votare din Chișinău și localităților din componența municipiului.
Au fost elaborate deciziile cu privire la desemnarea candidaturilor pentru funcțiile de membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din sectoarele municipiului Chișinău și din cadrul circumscripției electorale uninominale nr. 48.
De asemenea, preturile de sector și primăriile localităților din componența mun. Chișinău colaborează cu Agenția Servicii Publice pentru eliminarea conflictelor de adrese atestate frecvent în listele electorale ale votanților din Chișinău.
CURȚI DE BLOCURI REPARATE
Primăria municipiului Chișinău informează că în anul 2019, pentru reabilitarea a 60 mii m2 de carosabil şi trotuar din curțile de blocuri au fost prevăzuți 20 milioane de lei.
Până în prezent au fost reparate cca 26 mii metri pătrați de suprafață în curțile de bloc sau 80% din volumul planificat, iar în acest scop au fost valorificați 10, 7 milioane lei.
În 14 curți de blocuri, lucrările prevăzute au fost deja finalizate (pe adresele: str. Alba Iulia 75/2, str. Albişoara, 80/2-80/7A, str. I. Vieru 15/1, str. Academiei, 12, str. N. Dimo, 12/1, bd. Traian, 13/1, str. Valea Crucii, 24, Cartierul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici) etc. La moment, se lucrează pe str. Ginta Latină. Piața Unirii Principatelor și str. Ialoveni.
Lucrările sunt îndeplinite de către Î.M. „Exdrupo", iar termenul de realizare este luna octombrie, a.c.
SPITALUL CLINIC MUNICIPAL „SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL" UNIC DE ACEST PROFIL DIN ȚARĂ
La începutul discursului, Directorul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", Mihai Ciobanu a punctat că pentru prima dată în ultimii 20 de ani are ocazia să prezinte un raport de activitate, în cadrul ședinței serviciilor primăriei.
Obiectivele prioritare ale instituției medicale sunt: prestarea serviciilor medicale de înaltă calitate, acordarea volumului necesar de asistență medicală conform standardelor medicale, utilizarea rațională și eficientă a mijloacelor financiare acumulate, managementul eficient al resurselor umane.
Spitalul are o situația financiară stabilă, iar bugetul de bază este acoperit de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Blocul de Recuperare care va fi curând inaugurat, a fost construit inclusiv datorită fondurilor germane și corespunde tuturor standardelor internaționale, fiind unicul de acest profil în țară.
De asemenea, spitalul este în proces de acreditare pentru a deveni membru a Uniunii Europene a Spitalelor.
IZBUCNIRI ÎN MASĂ DE TOXIINFECȚII ALIMENTARE ȘI BOLI DIAREICE ACUTE
În perioada 6 - 12 septembrie au fost înregistrate aproximativ 799 de cazuri de maladii infecţioase, intoxicaţii şi reacţii adverse. Numărul pacienților cu boli diareice acute a scăzut cu 23 de cazuri, în comparație cu săptămâna precedentă.
Pe 6 septembrie a avut loc o izbucnire în masă de toxiinfecție alimentară printre colaboratorii spitalului internațional Medpark. Iar pe 12 septembrie s-a înregistrat o izbucnire în masă de boli diareice acute printre elevii Liceului Teoretic „Orizont”, din sectorul Ciocana.
În perioada de raportare 78 de persoane au fost agresate de către animale.
Totodată, în capitală au fost înregistrate 2 cazuri de borelioză, 3 de hepatită virală acută, 6 de tuberculoză, 5 de scarlatină, 2 de tuse convulsive, 3 de oreion, 8 de varicelă şi 2 cazuri de rujeolă.
INAUGURAREA SCĂRILOR DE GRANIT
Primăria municipiului Chișinău informează că marți, 17 septembrie 2019, a avut loc inaugurarea, după reconstrucție, a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor", obiectiv realizat cu susținerea financiară a municipiului București.
Reabilitarea scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.
Reconstrucția obiectivului a început în luna mai 2018 și a constat în reabilitarea fundației și a pereților de sprijin a celor 232 de trepte, amenajarea a 4 căi secundare de acces spre scară, precum și montarea corpurilor de iluminat pe bază de LED, de-a lungul construcției.