PrimariaMea
Reparația drumurilor, înscrierea copiilor în clasa întâi și declarații electorale Image
26 apr. 2023

Reparația drumurilor, înscrierea copiilor în clasa întâi și declarații electorale

Durata ședinței: 38 min

Pauză: -

Întârziere: -

 

Autorităților care au fost implicate în organizarea transportului public gratuit de Paștele Blajinilor, în campania de salubrizare desfășurată pe teritoriile cimitirelor din capitală și celor care au menținut ordinea publică, primarul general le-a mulțumit pentru operativitate.
De Paștele Blajinilor, au fost puse în circulație peste 180 de autobuze.
În total, au fost înregistrate circa 820 de curse, iar peste 100 mii de persoane au folosit transportul gratuit spre cimitirul „Sfântul Lazăr”.


Reluarea procesului educațional după vacanța de Paști, în cadrul instituțiilor de învățământ general din Municipiul Chișinău, în semestrul II al anului de studii 2022-2023


Elevii și studenții au revenit la studii, după vacanța avută în perioada 15 - 24 aprilie. Cât elevii erau acasă, a fost înregistrată scăderea ratei de frecvență a copiilor în instituțiile preșcolare.

Instituțiile de învățământ au fost deconectate de la agentul termic. Potrivit raportorului, în clase se menține o temperatură confortabilă, de circa 19 °C.

Înscrierea copiilor în clasa întâi continuă. Până la etapa actuală, au fost recepționate peste 6 889 de cereri. Prima etapă a înscrierilor se va finaliza în data de 26 mai.
Procesul de înscriere are loc prin accesarea platformei https://escoala.chisinau.md/, pașii sunt descriși în instrucțiune.

Evenimente din săptămâna curentă:
25 aprilie - Lansarea centrului municipal de învățare pe tot parcursul vieții din sectorul Râșcani;
26 aprilie - Lansarea celui de-al cincilea centru municipal de tineret din sectorul Botanica.


Întreținerea infrastructurii drumurilor publice 



ÎM Regia „EXDRUPO” a inițiat lucrările de pregătire pentru asfaltare, în scopul lichidării neconformităților de pe drumurile publice ale capitalei, cât și drumurilor de acces în suburbii.
Pentru a evita inundațiile cauzate de precipitațiile frecvente, autoritățile au efectuat lucrări de curățare și întreținere a sistemului pluvial.

De asemenea, autoritățile au raportat aplicarea marcajului rutier pe trecerile de pietoni în zona cimitirelor.  

Ședința a fost închisă, chiar dacă ordinea de zi nu a fost epuizată.

 


Publicat de:

Distribuie