PrimariaMea
Proiecte de reabilitare a instituțiilor publice versus degradarea clădirilor vechi și reparația de pe 31 august 1989 Image
22 feb. 2024

Proiecte de reabilitare a instituțiilor publice versus degradarea clădirilor vechi și reparația de pe 31 august 1989

În scopul eficientizării energetice, mai multe instituții publice din municipiul Chișinău au beneficiat de reabilitarea termică a clădirilor. La etapa finală au ajuns lucrările din următoarele instituții medicale municipale: IMSP SCM „Sfânta Treime”, IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco", IMSP SCM „Gheorghe Paladi". Potrivit Primăriei Chișinău, proiectul a fost destinat pentru 22 de instituții publice municipale, și anume 14 licee, 5 grădinițe și 3 spitale. În afară de spitale, autoritățile municipale raportează că lucrările au fost finalizate. 

În curând se vor împlini doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina.  Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, le-a mulțumit serviciilor municipale pentru oferirea suportului refugiaților din Ucraina prin intermediul celor 45 de centre de plasament pe care le gestionează Primăria Chișinău și a condamnat războiul după ce a evitat să facă asta luni la rând. 

„În prezent, ajutorul municipalității continuă și este vorba de suportul pe care îl oferim în angajarea cetățenilor ucraineni care s-au stabilit la Chișinău, încadrarea copiilor în școli și grădinițe, în centrele pe care le avem, implicarea tinerilor în diferite programe pe care le desfășurăm în Capitală.” a declarat Ion Ceban.

La fel ca și anul trecut, în mai multe instituții publice și organizații internaționale se vor desfășura expoziții pentru comemorarea războiului. În cadrul Primăriei Chișinău, pe 27 februarie vor fi prezentate lucrările copiilor din școlile capitalei, având genericul „Pentru pace”.


Clădirile vechi degradează


Adesea, în mass-media apar noutăți despre clădirile vechi din centrul Chișinăului care se află într-o stare deplorabilă, aducând daune pentru localnici. 

În cadrul ședinței serviciilor primăriei, Ion Ceban a relatat un caz observat recent. Potrivit lui, de pe un perete a unei clădiri vechi amplasată pe str. Mihai Viteazu cădeau pietre pe trotuar.  În acest context, a fost solicitată intervenția agenților constatatori în toate sectoarele, „(...)proprietarii (pers. juridice) să facă curat și pe terenurile adiacente. Să fie întocmite procese verbale în cazul în care, nu se va interveni”.


Lucrări de reabilitare în instituțiile medicale municipale


Consiliera primarului, Ala Mîrza, a informat că procesul de reabilitare a ajuns la etapa finală în următoarele instituții medicale municipale:
- IMSP SCM „Sfânta Treime”;
- IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco";
- IMSP SCM „Gheorghe Paladi".
Până la sfârșitul lunii martie vor fi demontate ascensoarele vechi și instalate 13 ascensoare noi. 

Activitățile sunt desfășurate în scopul eficientizării energetice și sunt implementate de Primăria Chișinău, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiții (BEI) și E5P. 


Lucrări de reabilitare în instituțiile de învățământ


În săptămâna curentă va fi dat în exploatare un bloc nou de pe teritoriul grădiniței-creșă nr. 125, amplasată în sectorul Centru. Lucrările au demarat la sfârșitul anului 2022. Proiectul a prevăzut construcția unei anexe pentru încă două grupe și reconstrucția capitală a unei alte grupe pentru copii. Potrivit lui Ion Ceban, bugetul cheltuit este de 9,3 mln de lei.
Această instituție este frecventată de 177 copii.
 


Situația în sănătatea publică


Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generalǎ asistență medicală și socială, a raportat că scade numărul internărilor în spitalele municipale cu diagnosticul de pneumonie și bronhopneumonie atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor. În pofida acestei tendințe, riscurile nu au fost depășite. Responsabilul a îndemnat chișinăuienii să fie precauți și la necesitate să se adreseze medicilor.

În perioada 5 ianuarie - 19 februarie au fost înregistrați la medicul de familie încă 152 de refugiați cu statutul beneficiar de protecție temporară". Astfel, în capitală figurează pe listele medicilor de familie 2 037 de persoane refugiate din Ucraina. În acest sens, raportorul a venit cu un apel la organizațiile internaționale ca să le comunice refugiaților despre importanța înregistrării la medicul de familie conform domiciliului sau locului de trai, pentru a beneficia gratuit de asistență medicală primară și spitalicească. 


Întreținerea infrastructurii rutiere


Exdrupo a executat lucrări de plombare și înlăturare a materialului antiderapant din zona bordurilor și a drumurilor publice. De asemenea, au fost evacuate deșeurile din zona drumurilor, peste 60 de curse. Suplimentar, au fost desfășurate activități de spălare a carosabilului. În zona trecerilor pietonale spre instituțiile de învățământ au fost aplicate marcajele rutiere.
În același timp, Vitalie Mihalache, șef al Direcției generalǎ mobilitate urbană a menționat că au fost efectuate lucrări de lichidare a situațiilor de avariere de pe drumurile municipale. Astfel, autoritățile au intervenit pe o suprafață de 600 metri pătrați.
Pe str. Bogdan Voievod a fost verificat fluxul pietonal, deoarece urmează să fie strămutată stația de așteptare și amenajată trecerea pietonală decalată. 


Precizări privind reparația de pe 31 august 1989


De la descoperirea caldarâmului pe 31 august 1989 a trecut aproape un an. Șeful Direcției generalǎ mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, a informat că a fost efectuat un studiu istorico-știițific cu privire la modul de amenajare și executare a lucrărilor din acea zona. De asemenea, Direcția a comandat un concept de proiect. După ce va fi examinat de specialiștii în arhitectură, se va elibera un certificat de urbanism pentru proiectarea zonei. Actualmente, se analizează posibilitățile de finanțare a lucrărilor. Ministerul Culturii urmează să apeleze la ambasade pentru identificarea potențialilor finanțatori. Potrivit raportorului, bugetul necesar ar fi până la 50 mil. de lei.
Primarul General a solicitat responsabilului în circa două săptămâni să revină cu actualizări. 


Publicat de:

Distribuie