POLIGONUL DE LA ȚÎNȚĂRENI, EXECUTAREA BUGETULUI ȘI DATORIILE ÎNTREPRINDERILOR MUNICIPALE
După o pauză de aproape o lună, ședințele primăriei au devenit din nou publice. Acestea vor avea loc în fiecare luni, cum se obișnuia, dar la ora 14.00.
Săptămâna aceasta am aflat că primăria întârzie cu lucrările de infrastructură promise locuitorilor din Țânțăreni. Funcționarii dau vina pe planificarea ineficientă, iar locuitorii amenință cu blocarea accesului la poligon.
Între timp, s-au terminat lucrările de reabilitare a 2 din 11 străzi, s-au procurat GPS-urile pentru troleibuze, s-au asamblat 10 troleibuze și se planifică alte 17 și au început pregătirile pentru sezonul rece.
LOCUITORII DIN ȚÎNȚĂRENI AMENINȚĂ CU NOI PROTESTE
În 2017, primăria municipiului Chișinău a încheiat un contract cu societatea civilă din Țânțăreni prin care s-a angajat să execute mai multe lucrări de infrastructură în schimbul dreptului de a depozita gunoiul menajer din capitală. Deși contractul expiră pe 31 decembrie, mai multe lucrări nu au fost realizate. Locuitorii sunt nemulțumiți și ar putea bloca din nou căile de acces la poligon, cum au procedat în 2017.
Conform funcționarilor primăriei, întârzierile se datorează planificării ineficiente. Aceștia susțin că, atunci când s-a semnat contractul, nu s-a luat în calcul timpul necesar și parametrii tehnici pentru desfășurarea licitațiilor, procurărilor și proiectărilor.
Apă-Canal a instalat în Țânțăreni o stație de pompare și tratare a apei care a fost dată în exploatare și activează fără probleme. Primăria lucrează în prezent la construcția dambei și stația de tratare a levigatului. Compania care va face lucrările a fost selectată și urmează a fi semnat contractul, iar proiectul de construcție a dambei va fi gata pe 18 august. Primăria va cere finanțare de la Fondul Ecologic al Ministerului Mediului. Lucrările sunt monitorizate de un grup de lucru constituit din deputații Comisiei pentru mediu. Aceștia au dat noi indicații funcționarilor primăriei asupra cărora se va lucra începând cu luna octombrie.
Autosalubritatea evacuează zilnic 1500 tone de gunoi menajer. Într-o săptămână la poligonul de la Țânțăreni se evacuează 33 mii metri cubi de deșeuri, iar în jumătate de an se adună un milion.
EXECUTAREA BUGETULUI PE ANUL 2019
Pentru anul 2019, Consiliul municipal a adoptat un buget de 4.23 miliarde lei (cheltuieli). Până la 25 iulie 2019, primăria a realizat cheltuieli de 2,469,469.9 lei (57.4%) și a încasat venituri de 2,518,766.7 lei (63.11 %). Veniturile au fost acumulate din:
- Încasări din taxe și impozite - 54,308 mii lei
- Transfer de la buget de stat - 36,950.3 mii lei
- Privatizarea bunurilor de proprietate publică - 445,3 mii lei
Soldul bugetului este de 79,497.2 mii lei.
Datorii de 5.7 mln la Întreprinderea Edilitate
Întreprinderea are mai multe datorii - 5.7 mln lei doar din 2018. Pentru a le acoperi sunt necesare proiecte de amploare. SA Edilitate a încercat să întoarcă o parte din datorii prin procese de judecată cu Termoelectrica, Glorinal ș.a. Deși SA Edilitate a câștigat în instanță, companiile datornice au fost declarate insolvabile și banii nu vor fi întorși.
Pentru anul 2019 SA Edilitate are încheiate contracte de 39,4 mln, dintre care 18,7 mln au fost deja executate. Volumul de muncă și încasări este însă mic. Pentru anul curent sunt necesare contracte adiționale în sumă de minim 25 mln de lei.
SA Edilitate participă la toate licitațiile publice, dar câștigă doar 23% dintre acestea. Funcționarii motivează acest procentaj prin modalitatea defectuoasă de organizare a licitațiilor publice. Un alt motiv este și tehnica învechită cu care lucrează întreprinderea. Primarul interimar, Adrian Talmaci a solicitat un plan de reînnoire a echipamentului SA Edilitate.
La întreprindere lucrează în prezent 162 oameni, cu un salariu mediu de 5850 lei.
2 DIN 11 STRĂZI PLANIFICATE AU FOST REABILITATE
Regia Exdrupo urmează să reabiliteze 11 străzi cu suprafața totală de 89 mii metri pătrați (inclusiv trotuar) și un buget de 36 mln lei. Lucrările pe străzile Scutari (1246 m2) și Coca (7262 m2) s-au finalizat. Se lucrează în continuare pe str. Ialoveni (5500 m2), bd. Traian (18500 m2), str. Studenților (11300 m2), str. Petru Rareș (7560 m2), str. Belinski (3200 m2), str. Socoleni (8000 m2), str. Zelinski (6000 m2) și bd. Renașterii (8000 m2).
Primarul interimar a solicitat Regiei Exdrupo să informeze locuitorii că str. Bănulescu Bodoni va fi închisă pentru reparații pentru o lună.
RAPORT CURTEA DE CONTURI
În a doua jumătate a anului 2019, Curtea de Conturi a desfășurat un audit privind implementarea planului de acțiuni al programului național pentru prevenirea diabetului zaharat. Raportul Curții de Conturi stabilește că obiectivele nu au fost atinse, ceea ce a contribuit la menținerea numărului sporit de cazuri de diabet zaharat. Direcția, în baza recomandărilor Curții de Conturi, a întreprins mai multe acțiuni:
- A reevaluat listele de evidență a persoanelor cu diabet zaharat și perfectarea bazelor de date electronice. Listele sunt revizuite periodic.
- A organizat ședințe de informare a medicilor de familie și endocrinologi privind corectitudinea întocmirii recetelor.
- A solicitat de la farmaciile instituțiilor rapoarte lunare privind numărul de preparate medicamentoase repartizate și stocul rămas, contrasemnat de pacienți ș.a.
Direcția a implementat toate recomandările Curții de Conturi. Primarul interimar Adrian Talmaci a solicitat rapoarte de la toate subdiviziunile vizate de Curtea de Conturi.
ÎN 60 DE ZILE TROLEIBUZELE VOR FI DOTATE CU GPS
În primul semestru al anului Regia Transport Electric a transportat 72 milioane pasageri pe o distanță de 10 mln km. Comparativ cu anul precedent, veniturile încasate din transportarea pasagerilor a crescut 9 mln lei, iar din comercializarea abonamentelor cu 1 mln lei. În această perioadă, RTEC a întreprins mai multe acțiuni pentru îmbunătățirea calității transportului public și confortul pasagerilor:
- În 60 de zile vor fi instalate dispozitivele GPS în troleibuze și locuitorii vor putea urmări online parcursul troleibuzelor. Dispeceratul RTEC va fi reorganizat într-un centru de monitorizare modern.
- Instalarea în aprilie a codurilor QR în troleibuze a permis examinarea mai rapidă și ușor a reclamațiilor. Numărul acestora s-a redus cu 20%.
- S-au asamblat 10 troleibuze cu mers autonom. Urmează a fi asamblate 17 noi troleibuze, dintre care 5 cu propulsie autonomă și 2 articulate. Acestea vor fi dotate sisteme de aer condiționat, camere video și cablu USB.
- S-au majorat salariile angajaților din sectorul linear și de producere, iar șoferii și controlorii vor primi noi echipamente ș.a.
PRIMĂRIA A ÎNCEPUT PREGĂTIRILE PENTRU SEZONUL RECE
Întreprinderile primăriei asigură cu încălzire centralizată 2684 blocuri locative (2305 dintre acestea cu apă caldă) și 323 instituții de învățământ. Primăria a început pregătirile acestora pentru sezonul rece. Responsabil de lucrări va fi noul consilier al primarului - Tudor Gîrbu. Săptămâna trecută consilierul a organizat o ședință cu funcționarii responsabili și a inspectat întreprinderile Termoelectrica, Apă-Canal, Direcția locativ-comunală ș.a. Astfel de ședințe vor avea loc săptămânal pentru a se asigura că lucrările se desfășoară în termen.
Pentru pregătirea de sezonul rece, primăria efectuează lucrări de reparație a acoperișurilor blocurilor locative. S-a planificat reparația a peste 20 de mii de metri patrați. Până în iulie 2019, s-a executat 10 mii de metri patrați.
De asemenea, se va procura material antiderapant. Pe lângă rezervele de care dispune, primăria va achiziționa 100 tone sare și 30 tone clorură de calciu.
LOCATARII REFUZĂ SĂ SE ORGANIZEZE ÎN ASOCIAȚII
Conform legii cu privire la condominiu, care a intrat în vigoare în 2019, toate formele de organizare a fondului locativ precum ÎMGFL vor fi înlocuite cu asociații de locatari. Aceștia însă trebuie să se organizeze benevol și din acest motiv legea este ineficientă. Locatarii nu doresc să formeze asociații. Primăria va asigura reparația blocurilor în care locatarii se vor asocia pentru a încuraja formarea asociațiilor.
Primarul interimar Adrian Talmaci a propus amendarea legii, astfel încât să fie înlăturate obstacolele care nu permit crearea asociațiilor. Funcționarii au atenționat că este necesar să se includă obligativitatea creării asociațiilor.
PROFIT DE 9 MLN ȘI PIERDERI DE 17,6 MLN
Din cele 27 de întreprinderi municipale, 15 au înregistrat profit în mărime de 9 mln lei și 10 pierderi de 17,6 mln lei. Din 5 societăți pe acțiuni, 3 au înregistrat profit de 33,8 mln lei și 1 pierderi de 299 mii lei.
Pierderi au înregistrat Parcul Urban de Autobuze, ÎM Exdrupo, RTEC, Chișinău Proiect, ÎM Prestări Servicii Buiucani și Ciocana, SA Mina din Chișinău ș.a.
Profit au încasat Parcul Dendrariu, ÎM Lumteh, Centrul stomatologic municipal, ÎM Bucuria L, ÎM Piața Centrală, SA Apă Canală, SA Edilitate (întreprinderea are datorii din anii precedenți) ș.a.
219 INFRACȚIUNIi, 50 AMENZI PENTRU COMERȚ NEAUTORIZAT ȘI UN PIETON LOVIT LA TRECERE
Săptămâna trecută au fost înregistrate 291 infracțiuni, dintre care 202 au fost identificate de către poliție. S-au întocmit 118 procese în baza art. 181 și 50 de procese pe comerț neautorizat.
S-au aplicat amenzi în valoare de jumătate de milion, dintre care s-au achitat 61 de mii.
În această perioadă au avut loc 16 accidente, dintre care 6 grave. Accidentele s-au produs fără decese, dar 6 persoane au suferit traume ușoare. O persoană a fost lovită pe trecerea de pietoni.
NUMĂRUL BOLILOR DIAREICE ESTE ÎN CREȘTERE
Centrul de sănătate publică a înregistrat 615 cazuri de maladii infecțioase, intoxicații și reacții adverse, cu 145 mai multe ca săptămâna precedentă și 119 mai mult decât anul trecut, în aceeași perioadă. 303 din 615 sunt boli diareice acute, numărul cărora este în creștere.
Video ședință: