PrimariaMea
Opinia deputaților asupra Proiectului de lege privind statutul municipiului Chișinău Image
03 apr. 2016

Opinia deputaților asupra Proiectului de lege privind statutul municipiului Chișinău

La ședința plenară din 1 aprilie, Partidul Liberal a înaintat Parlamentului Republicii Moldova cererea de a include pe ordinea de zi Proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chișinău. În urma dezbaterilor îndelungate între liderii fracțiunilor parlamentare în plenul Parlamentului, liberalii au retras propunerea de a include proiectul pe ordinea de zi. Majoritatea fracțiunilor au criticat dur proiectul propus. 

Proiectul de lege propus de către grupul de deputați liberali a stârnit un șir de discuții în Parlament, majoritatea deputaților fiind nemulțumiți de prevederile acestuia.

Drept argument pentru refuzul de a susține discutarea proiectului în plen, președintele Comisiei administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice, Elena Bodnarenco, a menționat lipsa raportului comisiei de specialitate privind proiectul dat, întrucât "au parvenit avizele a numai două comisii permanente, nu a fost prezentat avizul Direcției Juridice [a Secretariatului Parlamentului], a Guvernului, a CALM-ului [Congresul Autorităților Locale din Moldova], dar și al Centrului Național Anticorupție."

Deputata comunistă a fost susținută și de liderul fracțiunii PSRM, Igor Dodon, care a declarat că  "proiectul încearcă să dea atribuții mai multe primarului general de Chișinău să fure în continuare din municipiu. Atât din punct de vedere a procedurii, cât și din punct de vedere conceptual, acest proiect nu poate fi susținut pentru a fi pus pe ordinea de zi."

Totodată, deputatul din partea PPEM, Eugen Carpov, a calificat proiectul drept prematur și grăbit, opiniei sale alăturându-se și deputații neafiliați din Parlament.

Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a susținut  propunerea de examinare a proiectului de lege, menționând că  "tema acestuia nu este nouă. În anul 2015, Parlamentul a votat formarea unui grup de lucru la acest subiect și nu s-a produs absolut nimic."

"Nu este adevărat că acest proiect vine să ofere atribuții mai mari Primarului, este un proiect de lege care vine să ajusteze legea cu privire la statutul municipiului Chișinău, adoptată în 1995 cu Legea cu privire la administrația publică locală din 2006." a declarat în apărarea proiectului de lege unul din autorii acestuia, președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Proiecte de legi privind statutul municipiului Chișinău au elaborat și grupul de lucru nominalizat de către Parlament pentru definitivarea Proiectului de lege privind statutul municipiului Chișinău în anul 2010, dar și deputații Iurie Leancă și Eugen Carpov. Pentru dezbaterea publică a acestor proiecte, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice a anunțat pentru miercuri, 6 aprilie, consultări publice în incinta sălii pentru festivități a Ministerului Agriculturii. La eveniment sunt invitați autorii proiectelor, reprezentanți ai partidelor politice, membri ai societății civile și presa.

Autor: Taia Haritonova


Distribuie