Newsletter: Zi de doliu, gard la Hotelul Național și prima grădină pluvială
Primăria Mea îți trimite săptămânal scrisori despre ce se întâmplă în orașul Chișinău, inclusiv în Primărie. Newsletterul îl primești pe adresa de email. Tot ce trebuie să faci este să te abonezi. Prezentăm detalii despre cele mai importante subiecte discutate la ședințele primăriei, deciziile luate de aleșii locali în Consiliul municipal Chișinău, cercetări pe subiecte urbane, acțiuni de mobilizare comunitară și alte chestiuni de interes public, despre care se scrie în presă sau se vorbește în oraș.
Rezumat din Primărie
Botanica – situația raportată de structurile sectorului
Începând cu această săptămână, ședințele Primăriei au loc în sectoare, prin rotație. Prima ședință a avut loc la Pretura Botanica. Funcționarii din sector au prezentat în principal date tehnice, printre care: aproximativ 50 de proiecte în lucru, bulevardul Dacia finalizat în proporție de 96%, 100 de rute de deșeuri evacuate, 56 de instituții de învățământ, 8.600 de elevi alimentați gratuit, peste 9.500 de beneficiari ai serviciilor sociale și 656 cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Totuși, raportarea s-a concentrat pe cifre care puteau fi publicate și separat. Nu au fost discuții despre problemele locuitorilor, direcții de dezvoltare sau concluzii și sarcini clare pentru subdiviziuni.
Gard la Hotelul Național
La ședință, Ceban a spus că Primăria nu poate interveni la Hotelul Național, deoarece imobilul este privat, și a cerut Guvernului să asigure paza clădirilor abandonate. Totuși, edilul a anunțat că municipalitatea va estima costurile pentru instalarea unui gard, urmând să transmită ulterior factura proprietarului.
Ulterior, Guvernul a reacționat afirmând că securizarea accesului este responsabilitatea Primăriei și a reamintit că poliția a trimis în ultimii trei ani 19 sesizări și peste 30 de fișe cerând îngrădirea clădirii. MAI a precizat că poliția patrulează zona, dar nu are atribuții de pază.
Pe 18 noiembrie, Ceban a anunțat că Primăria va instala și camere video la fostul hotel, imaginile urmând să fie transmise poliției, și că municipalitatea va identifica și alte clădiri cu risc ce necesită măsuri de securizare, deși cu o zi înainte afirma că astfel de intervenții nu țin de Primărie.
Bugetul 2026
Ceban a cerut Direcției Finanțe să lanseze procedura de consultare publică pentru bugetul municipal pe 2026, inclusiv cu fracțiunile din CMC, specialiști și societatea civilă. El a reiterat că în 2025 bugetul provizoriu a fost respins de mai multe ori în Consiliu și a acuzat din nou consilierii de blocaje politice.
Crește numărul infecțiilor respiratorii
Direcția Sănătate a raportat 1.395 de cazuri de infecții respiratorii săptămâna trecută la nivel municipal, dintre care 60% sunt copii. Spitalele au înregistrat creșteri de internări, în special pentru traumatisme la minori și cazuri de bronhopneumonie. Direcția a reamintit că vaccinarea antigripală continuă până la finalul lunii noiembrie și a îndemnat grupele de risc să se prezinte la medicii de familie.
Program de ore suplimentare pentru elevii din gimnaziu
Direcția Educație a anunțat continuarea programului municipal de ore suplimentare pentru elevii din clasele VIII–IX, cu accent pe disciplinele de examen. Instituțiile de învățământ au publicat grafice, iar părinții sunt îndemnați să consulte orarul pentru a sprijini participarea elevilor.
Echipa mobilă pentru înregistrarea compensațiilor la energie
Direcția Socială a activat echipele mobile pentru înregistrarea cererilor la compensația pentru energie. Angajații se deplasează la domiciliul persoanelor care nu se pot prezenta la direcțiile teritoriale, pentru a asigura acces egal la program.
***
Ordinea de zi, transmisiunea video și transcrierea discuțiilor aici.
Rezumat din CMC
Consiliul Municipal Chișinău se întrunește în ședință extraordinară vineri, 21 noiembrie 2025, ora 12:00. Consilierii vor examina două subiecte: (1) atribuirea unor mandate de consilier și (2) ajustarea indicatorilor bugetari pentru majorarea transferurilor destinate achitării salariilor, acoperirea cheltuielilor de personal și includerea proiectelor finanțate din surse externe.
Al doilea proiect de decizie nu este publicat pe site-ul primăriei și, potrivit consilierei municipale din fracțiunea PAS Anetta Dabija, nu a fost transmis nici consilierilor. Într-o postare, Dabija menționează că proiectul nu este clar și reamintește că finanțarea pentru străzile Mesager, Industrială și Mircea cel Bătrân nu poate fi implementată deoarece împrumuturile BERD aprobate anterior nu au fost introduse în buget, pentru că acesta nu a fost votat.
Ordinea de zi aici.
Proiectele de decizii aici.
Deciziile CMC aici.
Procesele verbale ale ședințelor CMC aici.
Alte știri din Chișinău