Fără majorări la parcul „Dendrariu” și ajutor material pentru funcționari
Consilierii municipali s-au întrunit pentru a continua ședința începută pe 28 octombrie. Ședința a început cu întârziere de peste o oră din lipsă de cvorum. Aleșii locali au lucrat puțin peste o oră și au examinat doar cinci subiecte, celelalte fiind trimise la reexaminare. Totuși, aleșii locali au reușit să aprobe acordarea unui ajutor material în valoare de un salariu către funcționarii primăriei, au respins majorarea tarifelor la parcul „Dendrariu” și au desemnat reprezentanți ai Consiliului municipal în comisia ce evaluează achizițiile publice.
Durata: 2 ore și 11 minute
Consilierii urmau să examineze subiectele 19 - 30, inclusiv mai multe subiecte funciare, dar și informații privind problemele orașului. Deși ședința a fost convocată pentru ora 10.00, aceasta a început cu o întârziere de peste o oră. Aceasta a fost cauzată faptul că pe 28 octombrie consilierii nu s-au putut înțelege când să continue ședința. Astfel, anunțul privind convocarea ședinței a fost publicat cu o seara înainte, pe la ora 22.
Ordinea de zi
19. Reorganizarea Direcției generale asistență socială și sănătate în Direcția generală asistență medicală și socială, aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a structurii organizatorice, organigramei și a statului de personal
Reorganizarea nu va însemna modificări bugetare sau de personal. Totodată, se dorește schimbarea adresei juridice a direcției, care actualmente este diferită de cea fizică, lucru care înseamnă inclusiv pierderea corespondenței. Componenta de monitorizare și evaluare, care este obligatorie conform legii, va fi asigurată de Direcția juridică. Totodată, prin reorganizare, se solicită mărirea numărului de funcții de conducere, de la 24 la 25, creând o nouă funcție pentru un reprezentant al Direcției juridice, care să se ocupe nemijlocit de componenta de evaluare și monitorizare, dar și de limitarea riscurilor de corupție.
Dinari Cojocaru (PSRM) a întrebat de ce nu se separă domeniile de asistență socială și sănătate. Conform raportorului, Boris Gîlcă - șef interimar la Direcției generale asistență socială și sănătate (DGASS), divizarea domeniilor ar duce la creșterea costurilor bugetare și majorarea numărului de angajați. Totodată, Direcția s-ar descurca bine și acum, iar proiectul prevede inclusiv modificarea denumirii în „Direcția generală asistență medicală și socială”, punându-se astfel accent pe componenta de sănătate. Acest lucru va duce și la modificări în responsabilitățile personalului subdiviziunii.
Proiectul este votat cu 26 de voturi.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 21 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||||
Contra | ||||||||||
Abțineri | 2 |
Decizia finală
20. Operarea de modificări în Anexa nr. 2 la decizia Consiliului municipal nr.6/13 din 21.05.2020
Desemnarea unui consilier în calitate de secretar al Comisiei de evaluare a ofertelor contravine regulamentului privind activitatea Grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice. Astfel, conform punctului 9 din regulament, în această funcție ar trebui să fie un funcționar sau specialist cu experiență relevantă în domeniul achizițiilor publice.
Dinari Cojocaru (PSRM) a menționat că lucrurile expuse de raportor nu se referă la contractele internaționale de achiziții, iar în urma unei discuții cu primarul general, acesta a dat acordul ca din comisie să facă parte și un consilier.
Zinaida Popa (PAS) a susținut cele spuse de Dinari Cojocaru (PSRM), solicitând inclusiv ca în comisie să fie delegat și un consilier din partea fracțiunii PAS.
Președintele ședinței, Vitalie Mucan (PSRM) a propus ca pentru soluționarea problemei, să fie delegați doi consilieri, însă aceștia să aibă vot consultativ.
Amendamente:
Suplinirea comisiei cu două locuri cu drept de vot consultativ și delegarea consilierilor Vitalie Mucan (PSRM) și Zinaida Popa (PAS).
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 21 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | 1 | |||||||||
Abțineri | 2 |
Decizia finală
21. Stabilirea tarifelor la serviciile prestate de către Întreprinderea Municipală Parcul „Dendrariu"
Proiectul de decizie propune modificarea tarifelor serviciilor prestate de Î.M. Parcul „Dendrariu”, conform graficului atașat. Tarifele actuale au fost stabilite în 2012 și nu au fost modificate de atunci. Noile tarife includ o taxă pentru parcare și posibilitatea de a procura abonamente doar pentru weekend, ceea ce nu era posibil anterior. Fondurile provenite din majorarea tarifelor vor fi utilizate pentru modernizarea locației, inclusiv modernizarea intrării centrale, instalarea iluminatului, a irigării automate etc. Conform raportorului, Directorul întreprinderii municipale, în ultimii ani s-au făcut investiții în echipamente și în dezvoltarea parcului. Totuși, noile zone necesită întreținere și echipamentele s-au uzat, iar întreprinderea nu are posibilitatea de a procura noi echipamente. Mai mult, salariile angajaților ar fi foarte mici și deloc motivante.
Consilierii au avut mai multe întrebări față de raportor. O parte din consilieri a menționat că, la moment, în situația pandemică, este necesara menținerea tarifelor la același nivel ca până în prezent.
Victor Mîndru (PD) a declarat că va susține proiectul dat, considerând inflația și că, totodată, el și familia sa sunt vizitatori constanți ai parcului. Totodată, acesta a întrebat cum se va schimba bugetul întreprinderii în urma majorării și de ce buget are nevoie întreprinderea pentru a fi funcțională. Raportorul nu a oferit date concrete, vorbind în special de necesitatea măririi tarifelor și care vor fi investițiile făcute în urma acestora.
Consilierul neafiliat Veaceslav Nedelea a menționat că nu va susține majorarea tarifelor, însă va susține alocarea mijloacelor pentru acțiuni concrete de modernizare a parcului. Totodată, acesta menționează că pentru locuitorii unui bloc de lux din preajmă a fost construită o intrare separată și aceștia ar intra gratuit în parc. Conform raportorului, intrarea este perfect legală.
Dinari Cojocaru (PSRM) a declarat că la moment, se duc discuții pentru a amenaja mai multe intrări, astfel încât parcul să facă parte dintr-un traseu turistic. Prin aceasta, se încearcă crearea unor mecanisme prin care parcul să poată aduna resurse proprii, fără să trebuiască să ceară de la Consiliu alocarea fondurilor.
Zinaida Popa (PAS) a menționat că majorările sunt prea abrupte și a propus un tarif de compromis de 6 lei pentru intrare în loc de 10.
Aliona Mandatii (Platforma DA) menționează că fracțiunea pe care o reprezintă nu va susține majorarea tarifelor și că va susține alte mecanisme pentru majorarea veniturilor întreprinderii. Totodată, consiliera a reiterat că ar fi de acord să fie examinat acest subiect mai târziu, când situația va fi mai stabilă.
Corneliu Pântea (PUN) a menționat că tarifele de la Grădina Botanică sunt deja de 5 și 10 lei, deci majorarea ar aduce doar tarifele la același nivel.
Infografic: Tarifele ale Parcului „Dendrariu” propuse spre majorare. Sursă: Primăria Mea
Proiectul a fost supus votului ca bază, însă nu a acumulat numărul suficient de voturi, fiind 30 abțineri. Consilierii oricum au solicitat directorului să facă un demers pentru primirea unor fonduri suplimentare pentru dezvoltarea parcului. Directorul însă s-a arătat sceptic față de propunere.
Statut: Respins
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 1 | 1 | 1 | |||||||
Contra | 1 | 1 | ||||||||
Abțineri | 21 | 4 | 3 |
Decizia finală
22. Instalarea plăcii comemorative „Pavel Vlad" pe fațada blocului Institutului de Chimie din str. Academiei, 3
Subiectul a fost aprobat fără discuții, ca bază, cu un amendament din partea executivului. Ulterior, consilierii au aprobat subiectul în întregime cu 31 voturi.
Amendamente:
P4, fostul viceprimar Victor Chironda este înlocuit cu viceprimarul Ilie Ceban
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 20 | 5 | 2 | 1 | 1 | 1 | 1 | |||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
23. Acordarea ajutorului material
Consilierii nu au avut întrebării și au aprobat subiectul cu 34 de voturi, inclusiv amendamentele propuse de consilieri.
Amendamente:
- P2 a fost completat cu textul: „pentru acțiuni sau inacțiuni săvârșite legate de activitatea sa din autoritățile executive și administrative municipale”
- P2 a fost modificat perioada de la doi ani la un an.
Statut: Aprobat
Voturi | PSRM | DA | PAS | PL | PP Șor | PD | PCRM | PUN | Neafiliat
Nedelea |
Neafiliat
Bunescu |
Pro | 21 | 5 | 3 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | ||
Contra | ||||||||||
Abțineri |
Decizia finală
Subiectele funciare, cu nr. 24 și 25 pe Ordinea de zi, au fost trimise la reexaminare, la solicitarea executivului, fiind necesară o examinare mai detaliată. Subiectele 26-30, care reprezentau informări pe diverse subiecte, inclusiv corectitudinea amplasării gheretelor „Moldpresa”, reconstruirea izvorului din parcul „Valea Morilor” și implementarea proiectului „Curți confortabile”, la fel nu au fost examinate. Nu sunt clare acțiunile consilierilor privind acestea, în contextul în care aleșii au solicitat să li se expedieze informațiile respective pe poșta electronică, dar și ca subiectele să fie examinate la următoarea ședință a consiliului municipal.
Responsabilă de monitorizare: Cristina Sîrbu