PrimariaMea
Defrișări în centrul orașului și explicațiile autorităților Image
14 aug. 2020

Defrișări în centrul orașului și explicațiile autorităților

Zilele trecute, mai mulți copaci de pe străzile Pușkin și Bodoni au fost tăiați. Imediat, locuitorii orașului au venit cu reacții și au cerut socoteală primăriei. Viceprimarul pe domeniul urbanismului și mobilității urbane a menționat că au fost tăiați doar copacii bătrâni și bolnavi sau cei ai căror rădăcini au ieșit la suprafață, în contextul reabilitării trotuarelor.

Arborii sunt un element esențial pentru orașe. Arborii asigură umbră pietonilor, răcesc temperatura asfaltului și oferă confort vizual. Mai mult, arborii contribuie la stabilizarea solului, datorită rădăcinilor, astfel încât sunt diminuate riscurile de alunecări de teren; absorb apa în exces - ceea ce contribuie la diminuarea inundațiilor și prelucrează emisiile de dioxid de carbon, reducând din impactul ecologic al autovehiculelor. Totuși, atunci când arborii nu sunt plantați cum trebuie, adică lăsând alveole de dimensiuni necorespunzătoare și fiind alese specii care nu corespund solului și condițiilor climaterice, aceștia fie se îmbolnăvesc, fie se dezvoltă necorespunzător, distrugând pavajul și trotuarele. 

Zilele trecute, chișinăuienii au avut parte de o surpriză în centrul orașului: copacii de pe străzile Mitropolitul Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin erau fie tăiați, fie curățați. Locuitorii capitalei au bătut imediat alarma, plasând fotografii pe Facebook despre lucrări. Populația s-a împărțit în două tabere: cea care condamnau atitudinea primăriei față de flora din centrul orașului și cei care aprobau gestul, menționând că acești arbori cauzau doar probleme. Totuși, un comentariu scris de viceprimarul de ramură Victor Chironda a reușit să liniștească locuitorii urbei, explicând dinamica lucrărilor, dar și a adus la suprafață o altă problemă a autorităților: lipsa unei comunicări eficiente cu chișinăuienii despre activitățile pe care le întreprinde primăria municipiului. 

Viceprimarul a menționat că au fost tăiați doar copacii bolnavi sau a căror rădăcini au contribuit la deteriorarea trotuarelor. Acesta a făcut referire la lucrările de reparație capitală a trotuarelor de pe străzile Bodoni și Pușkin, cu un cost de aproximativ 40 milioane de lei și la necesitatea înlocuirii arborilor problematici, astfel încât rezultatul lucrărilor să țină cel puțin un deceniu. Arborii tăiați au fost selectați de o comisie alcătuită din colaboratorii Spații Verzi, preturile de sector, Direcția Transport și Agenția Ecologică, iar lucrările au loc conform documentației de rigoare. Printre actele permisive, se regăsește și autorizația pentru tăieri din fondul forestier, din care aflăm că lucrările au loc asupra 704 unități și prevăd tăierea (55 unități) sau curățarea acestora. Mai mulți locuitori au întrebat și de ce arborii tineri care au fost tăiați nu au fost replantați într-o pădure. Din spusele viceprimarului, copacii plantați la marginea drumurilor nu au avut posibilitatea să se dezvolte corect, rădăcinile fiind slabe din cauza că nu au putut pătrunde adânc în sol, acesta fiind compus din mai multe straturi de beton, pietriș, țevi și cărămidă. Așadar, la relocarea copacilor într-o altă zonă verde a orașului, probabilitatea că aceștia se vor prinde și vor crește în continuare ar fi foarte mică. Mai mult ca atât, viceprimarul a menționat că, costul unei asemenea operațiuni este destul de mare, astfel încât raportul dintre costuri și posibile beneficii nu este favorabil. 

 

Ce se-ntâmplă mai departe

Conform schiței de proiect, trotuarele de pe strada Pușkin și Bodoni vor fi reabilitate în totalitate, amenajându-se zona pietonală și cea verde, ameliorând iluminatul stradal, construind rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă și incluzând pavajul tactil, precum și adăugând elemente de mobilier urban pentru pietoni, dar și de tip decorativ. Mai mult, vor fi amenajate locuri de parcare conform legii. 

În ce privește copacii, autoritățile promit să reamenajeze alveolele actuale, astfel încât la toamnă să fie plantați copaci. Aceștia vor avea înălțimea de 3-4 metri, coroană și balot (care limitează desfășurarea excesivă a rădăcinilor), crescuți în sere speciale anume cu scopul instalării în urbă, după modelul din orașul Cluj-Napoca. Pregătirea actelor pentru procedura de achiziții este deja în derulare, de aceasta fiind responsabilă Î.M. Spații Verzi, sub supravegherea viceprimarului. 

Exemplu de copac cu balot

 

Despre managementul copacilor urbani

În urma ninsorii din aprilie 2017, orașul a avut de suferit mai ales din cauza crengilor de copaci care au căzut sub greutatea zăpezii. Chironda scria un articol despre Silvicultura urbană - totalitatea măsurilor de îngrijire și gestionare a copacilor și spațiilor verzi în orașe. Articolul menționa câteva aspecte importante: contabilizarea și monitorizarea continuă a tuturor copacilor din oraș; plantarea copacilor cu dimensiune corespunzătoare și tăierea celor care se apropie de vârsta de maturitate biologică; înlocuirea copacilor tăiați cu puieți viguroși care se vor prinde în sol; cuparea coroanei copacilor, astfel încât să nu se încâlcească și să atingă firele electrice sau alte elemente urbane. 

Articolul făcea referire la cartea Urban Tree Risk Management, în care procesul de gestionare a copacilor urbani este descris în detaliu, inclusiv calcularea razei de desfășurare a rădăcinilor copacilor în baza dimensiunii trunchiurilor acestora, cum se dezvoltă rădăcinile copacilor care sunt constrânși de trotuare și clădiri, sau comparația copacilor după tipul afecțiunilor cele mai comune: ale rădăcinilor, a trunchiului, căderea crengilor, adaptabilitate slabă etc. De asemenea, textul menționa importanța unui management continuu, adică un anumit procent de copaci este înlocuit în fiecare an, astfel încât să nu existe situații în care sunt defrișați toți copacii deodată.

Autoare: Cristina Sîrbu


Publicat de:

Distribuie