Consilierii municipali se întrunesc în ședință
Mâine, 31 martie 2016, începând cu ora 10:00, consilierii municipali se vor întruni în ședință. Pe ordinea de zi se regăsesc o serie de chestiuni funciare care, potrivit consilierului municipal Vitalie Mucan, vor fi votate separat și nu „la pachet”, cum a fost până acum.
Subiectele din ordinea de zi care urmează a fi examinate de către Consiliul municipal Chișinău:
19. Raportul prezentat de Petru Gontea, şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare privind achitarea compensației pentru perioada rece a anului a agentului termic pentru 2015 – 2016;
20. Proiectul de decizie al fracțiunii PSRM privind efectuarea auditului S.A.„Apă-Canal”, Î.M. „Autosalubritate”, S.A.„Termoelectrica”, la Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ, precum și revizuirea calculelor pentru majorarea tarifelor la serviciile comunale;
21. Autentificarea dreptului de proprietate privată asupra unor loturi de pământ (cu 43 de subpuncte);
22. Autentificarea dreptului de proprietate privată comună asupra unor loturi de pământ (cu 10 subpuncte);
23. Atribuirea în proprietate privată a unor loturi de pământ (cu 13 subpuncte);
24. Atribuirea în folosință a unor loturi de pământ (cu 3 subpuncte);
25. Prelungirea termenului de arendare a unor loturi de pământ (cu 9 subpuncte);
26. Stabilirea relaţiilor funciare de arendă a unor loturi de pământ (cu 61 de subpuncte);
Astfel, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse 139 de chestiuni funciare. Anterior, reprezentanții PSRM s-au arătat nemulțumiți de practica votului „la pachet” a subiectelor de acest gen. Mai mult, aceștia au boicotat ședința din 4 februarie, blocând prezidiumul din sala de ședințe a Consiliului Municipal Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, socialiștii au menționat că pe ordinea de zi figurează subiecte care nu au fost examinate și urmează să se voteze „la pachet”. Consilierii PSRM au solicitat amânarea ședinței respective pentru ca să aibă la dispoziție un timp oarecare pentru a examina fiecare subiect în parte.
Contactat de membrii echipei PRIMĂRIAMEA, consilierul PSRM, Vitalie Mucan, a declarat că, între timp, toate chestiunile funciare din ordinea de zi au fost analizate în cadrul ședințelor Comisiei pentru gospodărie locativ – comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie. Acolo unde au existat dubii, consilierii s-au deplasat la fața locului. Mucan a precizat că în cadrul ședinței de mâine, fiecare subpunct de ordin funciar va fi votat separat. Însă, pentru a nu tărăgana procesul, proiectele nu vor fi supuse dezbaterilor, ci doar votate. Proiectele care trezesc suspiciuni vor fi transmise spre reexaminare.
De la începutul acestui an, consilierii au reușit să examineze 18 din cele 81 subiecte din ordinea de zi aprobată la ședința din 11 februarie.
Autor: Natalia Slepuhin