„CE SE’NTÂMPLĂ, CHIȘINĂU?” cu Diana Mocanu
Continuăm rubrica săptămânală a ştirilor despre municipiul Chişinău. Sinteza ştirilor din 2-9 ianuarie este prezentată de bloggerul Diana Mocanu.
16 camere de luat vederi vor fi instalate în parcul Valea Morilor. O iniţiativă salutată de Diana Mocanu care spune că aşa: „Ne vom putea plimba liniştit la orice oră, iar potlogarii care aruncă băncile în lac, vor fi pedepsiţi. Costul camerei va fi răscumpărat, datorită micşorării actelor de vandalism.”
Continuăm cu ştirea despre finalizarea lucrărilor de amenajare a scuarului din str. Bulgară de lângă Pretura Centru, costul cărora a fost de 1,1 milioane de lei. Doar că scuarul arată puţin altfel decât planul iniţial.
A treia ştire este despre un grup de locatari de lângă cinematograful Gaudeamus care a acţionat în judecată Primăria municipiului Chişinău pentru că a autorizat în august 2016 desfiinţarea cinematografului. Dosarul Ana Stefan vs Primăria mun. Chișinău este examinat de Judecătoria Ciocana (judecător Victor Burduh). Şedința a avut loc pe data de 9 ianuarie 2017, la ora 14.00. Amintim că Petiția împotriva demolării Cinematografului Gaudeamus încă poate fi semnată.
A patra ştire ne aminteşte despre dosarul produselor alterate, în care au fost reţinute 17 persoane. Cei 17 arestaţi pe 24 noiembrie au fost eliberaţi din izolatorul CNA. Diana Mocanu comentează că învinuiţii: „Probabil nu aveau acces la mâncare proaspătă şi sănătoasă în izolator, iar acasă îi aştepta şuba şi olivie-ul de revelion.” Atât funcţionarii publici, cât şi agenţii economici sunt cercetaţi penal în arest la domiciliu. Șeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat pentru Ziarul de Gardă că procurorii au solicitat cercetarea în arest la domiciliu doar pentru doi funcţionari care şi-au recunoscut vina şi au acceptat să colaboreze cu organele de urmărire penală, iar în privinţa celorlalţi bănuiţi a solicitat prelungirea măsurii de arest preventiv.
Bloggerul menţionează că un lucru care bucură este că firmele vizate nu se mai regăsesc în lista furnizorilor pe 2017, dar mai sunt direcţii cu tupeu care au cerut serviciile acestora: „Maladeţ Direcţia, maladeţ Curtea de Apel.”
A cincea ştire ne anunţă despre începerea construcţiei unei noi închisori costul căreia este de 63,5 milioane de lei. Închisoarea va fi construită de o firmă olandeză în parteneriat cu alte două firme, iar lucrările vor fi terminate în 2018. Banii sunt din bugetul naţional. Aceasta va înlocui clădirea penitenciarului numărul 13. Diana Mocanu comentează că am avea o mai mare nevoie de programe de reabilitare a deţinuţilor, care nu se pot integra în societate şi apoi revin iar în puşcării. Astfel, în loc să reabilităm şcoli şi grădiniţe, construim închisori. Bloggerul ne aminteşte că spaţiul penitenciarului 13 va rămâne liber, respectiv ar fi bine să avem dezbateri publice despre ce să facem cu acesta.
Ultima ştire este despre iniţiativa platformei Primăria Mea de a face un sondaj prin care chişinăuienii să spună ce vor de la aleşii locali. În fiecare an auzim priorităţi impuse de politicieni şi autorităţi. Alege prioritatea pentru Chişinău în 2017. Participă la sondaj raspunzind doar la o intrebare, iar echipa primariamea le va comunica rezultatele sondajului consilierilor municipali din Chişinău
La final, Diana Mocanu îndeamnă cetăţenii să urmărească activitatea CMC astfel consilierii şi funcţionarii devin mai responsabili. Puteţi vota prioritatea aici.
Mulţumim Dianei Mocanu pentru colaborare, puteţi urmări blogul ei aici. Nu uitaţi să puneţi like la pagina noastră de Facebook.
Video-ul integral îl puteți urmări mai jos: