Capitala nesigură pentru bicicliști și pietoni. Încălcările de la Î.M. „Grădina Zoologică”
Durata ședinței: 30 min
Întârziere: 10 min
În contextul ultimelor accidente produse în capitală, societatea este îngrijorată de nesiguranța în traficul rutier. Acest subiect de actualitate a fost pus în discuție de către autorități la ședința operativă a serviciilor primăriei. În următoarea perioada se vor organiza lecții cu elevii din instituțiile de învățământ privind securitatea în traficul rutier.
Primarul a deschis ședința cu un minut de reculegere în memoria sportivului Valerian Railean. Biciclistul a decedat vineri, 24 februarie, la spital, după ce a fost lovit de o mașină în data de 21 februarie curent lângă comuna Stăuceni, suburbie a Chișinăului.
Autoritatea a confirmat că a făcut cunoștință cu solicitările înaintate de comunitatea bicicliștilor municipalității, care a cerut:
1. Un plan de acțiuni pentru utilizarea bugetului de transport alternativ 2023;
2. Un plan de implementare la nivel local a politicii 30 km/h aprobată prin RCR;
3. Un plan de creare a pistelor și benzilor pentru bicicliști în 2023.
Potrivit lui, primăria lucrează asupra punctelor de mai sus.
Primarul a indicat autorităților despre necesitatea organizării lecțiilor cu elevii din instituțiile de învățământ privind securitatea în traficul rutier. De asemenea, autoritatea centrală și-a manifestat deschiderea de a participa la evenimentul „Mobilizare generală: pietoni și transport alternativ” din 1 martie, ora 18:00 în scuarul liceului „Gheorghe Asachi”.
Primarul a anunțat că în săptămâna curentă urmează să aibă loc un alt protest, cel al angajaților primăriei orașului Orhei. Acesta a sugerat protestatarilor să desfășoare manifestația la o altă instituție.
Activitățile planificate de plantare a arborilor în capitală
Potrivit municipalității în cadrul acțiunii de plantare, desfășurate în contextul inițiativei de susținere a poporului turc, au fost plantați 100 arbori. De asemenea, autoritatea centrală a informat că va oferi ajutor material (saltele, perne și plapume) persoanelor din centrele de plasament care au rămas fără acoperiș deasupra capului în Turcia.
Expoziția „Copiii pentru pace”
În semn de solidaritate cu poporul ucrainean în incinta primăriei a fost organizată expoziția cu lucrările a peste 1000 de copiii din toate școlile municipale „Copiii pentru pace”. Ușile vor rămâne deschise și pe parcursul săptămânii curente.
Neconformitățile depistate în cadrul activității Î.M. „Grădina Zoologică”
Viceprimara Irina Gutnic a declarat că pe parcursul ultimilor ani, în cadrul Î.M. „Grădina Zoologică” au fost desfășurate achiziții publice nerespectând cadrul legal.
Aceasta s-a referit la atribuirea unor contracte (achiziția cărnii de cabalină, achiziția lucrărilor de amenajare a volierului, achiziția furajelor) în lipsa procedurilor de achiziție. Potrivit raportoarei, s-au admis divizări de procedură în scopul aplicării pragului reglementat pentru ca autoritatea să aibă posibilitate de a încheia contracte direct cu persoane fizice.
La capitolul salarizare s-au admis nereguli în raport cu fostul conducător. Administratorul a beneficiat de achitări duble, atât de plata pentru concediul ordinar, cât și de plata pentru concediul medical, refuzând restituirea banilor. Totodată, au fost constatate achitări pentru deplasări neregulamentare.
Cheltuielile de transport au fost neconforme, constatându-se procurări pentru niște automobile care nu sunt la evidența contabilă a întreprinderii. De asemenea, s-au admis erori pentru anul 2021 la contabilizarea animalelor nou-născute.
Ca urmare a inventarierii actuale, s-a stabilit lipsa unei tone de benzină și a 1,4 tone de motorină, lipsa autorizațiilor pentru anumite lucrări de construcție. Iar pe teritoriul întreprinderii s-a depistat o mini fermă care nu figurează în evidența contabilă, dar era întreținută din furajele întreprinderii.
Pentru identificarea tuturor neregulilor, autoritatea intenționează să inițieze un audit complex la întreprindere.