A doua ședință a noului CMC, fără succes: consilierii MAN, majoritari în consiliu, nu au venit
Durata ședinței: 30 min
O nouă ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău a fost convocată pentru data de 26 decembrie. În cadrul acesteia, consilierii ar fi trebuit să anunțe despre liderii fracțiunilor și să delege membri în comisiile de specialitate. Totuși, nu a fost să fie.
După circa 15 minute trecut de ora zece, secretarul CMC, Adrian Talmaci, a anunțat că la ședința s-au înregistrat doar 15 consilieri. „Nu avem cvorum.”, a declarat Talmaci.
Situația a trezit nemulțumirea celor prezenți, mai mulți consilieri PAS și cel din partea Platformei DA.
Zinaida Popa (PAS) a declarat că Ion Ceban și partidul MAN blochează activitatea CMC. Mai mult, aceasta a dat de înțeles că edilul ar avea înțelegeri pe sub masă și cu consilierii din alte partide, care nu s-au prezentat la ședința din 26 decembrie. Popa a vorbit despre bugetul pentru 2024, care trebuie să fie votat la final de an: „Din câte vedem Ion Ceban și partidul său nu vrea să-și asume bugetul. Nu cunoaștem ce curți vor fi renovate în acest an, ce va fi cu transportul public. Cunoaștem însă că cei din Chișinău nu vor primi compensații la căldură. Ion Ceban nu vrea să lucreze în favoarea dvs. Proiectul de buget trebuia să fie publicat din 20 noiembrie, lucru care nu s-a întâmplat.”
Lidera PAS din CMC a solicitat publicarea bugetului pentru anul următor, precum și a priorităților pentru 2024.
Totodată, Zinaida Popa a anunțat că a fost aleasă în calitate de președinte a Fracțiunii PAS din CMC. Funcția de vicepreședinte va fi asigurată de Dumitru Ivanov și Sergiu Stoian. Cei din PAS au decis și pe cine vor delega în comisiile de specialitate, în funcție de competențe.
„Avem deja și un proiect de decizie elaborat. Acesta face referire la mecanismul de finanțare echitabilă a suburbiilor din bugetul municipal.”, a mai declarat Popa.
Victor Chironda (Platforma DA): „Oamenii mă sună și îmi spun că încearcă să solicite audiență la primar sau la alți șefi de direcție și nu reușesc. Ei ba sunt în campanie, ba în sărbători. Nu există niciun fel de claritate și deschidere. Unde sunt șefii de direcție, funcționarii de la primărie? Eu îmi doresc un mandat ușor, deși nu va fi așa.”
Zinaida Popa a cerut explicații de la secretarul CMC. Consiliera l-a întrebat când intenționează primarul să convoace o altă ședință. În replică, Adrian Talmaci a declarat că:
„Eu vin pe 10 ianuarie din concediu, revenim atunci la întrebarea dvs. O zi bună la toată lumea, asta e!”
Astfel, după o serie de declarații, consilierii au părăsit sala.
Ședința săptămânală a serviciilor Primăriei Chișinău a început exact la ora 10:00, atunci când era fixată și ședința Consiliului Municipal Chișinău. În condițiile în care toți șefii de direcție și viceprimarii sunt inclusiv consilieri municipali, aceștia au participat la ședința coordonată de Ceban, iar la CMC au lipsit.
Despre organizarea acesteia pe site-ul chisinau.md, acolo unde este publicată în mod obișnuit agenda ședinței, nu a fost scris niciun cuvânt.