Fără moratoriu în construcții
Moratoriu în construcții nu va fi, dar se lucrează asupra îmbunătățirii legislației, a declarat pentru Primăria MEA Vladimir Bolea, deputatul PAS care a propus în luna mai a acestui an, două proiecte de legi care ar împiedica haosul din construcțiile din capitală. Inițiativa instituirii unui moratoriu în construcții a fost criticată, în primul rând, de companiile de construcție, dar și de unii urbaniști. Aceasta a primit aviz pozitiv de la Guvern, cu mai multe recomandări de îmbunătățire, dar nu a primit aviz pozitiv de la CNA.
Moratoriul și acordul vecinilor
În luna mai a acestui an, Vladimir Bolea, deputat PAS, a înregistrat două proiecte de legi care ar aduce ordine în construcțiile din Chișinău. Unul din ele viza modificarea Legii nr.163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție (art.3) și propunea acordul vecinilor alături de cel al coproprietarilor. Totodată, se cerea și organizarea consultărilor publice: „Procesul-verbal care să conțină rezultatul pozitiv al consultărilor publice și dovada înmânării avizului co-proprietarilor de imobil/teren învecinate despre data organizării consultărilor publice, în cazul în care obiectivele noi urmează a fi amplasate în interiorul cartierelor locative existente și distanța dintre clădiri pe orizontală nu va depăși înălțimea celei mai înalte clădiri.”
Al doilea proiect de lege prevedea instituirea unui moratoriu asupra autorizării și continuării executării construcțiilor noi în interiorul cartierelor locative, cu mențiunea că: „în cazul în care distanța dintre obiectivul nou și clădirile existente nu va depăși înălțimea celei mai înalte clădiri.”
Al doilea articol spunea că totuși lucrările pot continua în cazul în care este prezentat rezultatul pozitiv al consultărilor publice organizate și dovada înmânării avizului co-proprietarilor de imobil/teren învecinate despre data organizării consultărilor publice.
În notele informative sunt indicate mai multe cazuri pe care Bolea le-a întâmpinat ca reprezentant al circumscripției electorale 27. Și anume:
- Darea în locațiune a unui teren de pe strada Alba Iulia 23/6 de 18 ari pentru suma lunară de 9600 de lei pentru construcția unui bloc locativ fără organizația licitației sau consultărilor publice. Prețul de piață al terenului este de 500,000 de euro;
- Aprobarea în zona R2 (adică zonă rezidenţială, liniştită și cu densitate redusă) a construcției unui bloc cu 11 nivele pe strada Belinski 4; (Blocurile de 11 nivele pot fi construite doar în zonele R6 sau R7);
- Autorizarea construcției blocului locativ cu depășirea hotarelor pe strada Alba Iulia 2/6.
La fel în notele informative se face referință la 62 de cauze penale pe care CNA deja le investighează:
- Atribuirea terenurilor în arenă fără organizarea de licitații publice;
- Stabilirea prețurilor de arendă sau de vânzare a terenurilor ce nu corespund prețurilor reglementate de stat;
- Prefectarea certificatelor de urbanism ce nu corespund zonei și locului de amplasare;
- Prefectarea certificatelor de urbanism fără avizul ministerului de resort sau a Consiliului național al monumentelor istorice;
- Prefectarea autorizațiilor de construcții în lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege.
O altă motivație a acestor proiecte de lege, conform deputatului Bolea, este că această problemă depășește posibilitățile administrației publice locale, iar aceasta ar fi implicată direct prin Consiliul Municipal, prin Primar, prin arhitect-șef, atunci când dau autorizații de construire sau alt tip de documente.
Soluții pripite?
Deși orice zi de întârziere poate însemna un nou gard într-o curte, patru etaje în zonă de parc sau construcții în toiul nopții pe terenuri de joacă, mulți au criticat proiectele de decizii.
În cazul modificării care prevede acordul vecinilor, mai multe întrebări a stârnit faptul că este aproape imposibil de a avea acordul tuturor locuitorilor. În același timp, aceasta crește gradul de coruptibilitate, iar, în esență, companiile de construcții vor trebui să negocieze în termeni nu numaidecât transparenți cu locuitorii.
Svetlana Dogotari a scris pe blog-ul ei despre faptul că acordul notarial al vecinilor nu poate substitui respectarea normativelor: „Dacă vecinii acceptă să fie încălcate normativele privind distanțele și înălțimile minime, acestea pot fi încălcate?” În același text se menționează că există o serie de legi și proceduri care deja prevăd consultările publice: „Anume la elaborarea planurilor urbanistice se asigură accesul publicului la luarea deciziilor, proces reglementat, unde este nevoie să fie organizate consultările publice, cu respectarea tuturor procedurilor, conform legislației în vigoare. Cu perfectarea proceselor-verbale de consultare, cu note informative privind (ne)luarea în considerație a propunerilor din rezultatul consultării, cu tot instrumentariul prevăzut pentru apărarea drepturilor locuitorilor orașului.”
În cazul moratoriului în construcții, primele critici au apărut de la companiile de construcții care au exprimat îngrijorarea față de stoparea construcțiilor. Riscurile sunt descurajarea companiilor de construcții, pierderea locurilor de muncă în domeniu și confuzie pentru cetățenii investitori care nu mai știu când vor putea intra în apartamente.
Este important de menționat că asemenea restricții au fost deja impuse de către Consiliul Municipal, asistat de Direcția Generală Arhitectură Relații, Urbanism și Relații Funciare prin emiterea unei decizii din 18 iulie 2017 prin care: Nu se admite construcția obiectivelor noi în spațiul din interiorul cartierelor locative cu clădiri existente din subzonele rezidențiale de tipul R6 și R7 (n.r. Locuințe colective), cu excepția a astfel de obiective: de sport și joacă, cu caracter cultural și artistic, locurilor de agrement și odihnă. Acestea însă nu au avut niciun rezultat.
Bunăoară, cazurile de răsunet din ultima vreme, de exemplu, Dimo 7/3 sau Coca 7, au continuat în pofida oricăror măsuri luate de autorități.
Construcția deja stopată temporar pe strada Coca 7
Avizul pozitiv al Guvernului și recomandările acestuia
Pe 18 iulie, Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege privind moratoriul în construcții, dar a venit cu mai multe recomandări. Documentul spune că prin prevederile proiectului s-ar atinge dreptul de proprietate. În aviz se mai spune că „regula privind instituirea moratoriului asupra autorizării executării lucrărilor de construcție este discutabilă din punct de vedere conceptual și este în dezacord cu art. 2 și 6 din Legea nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.” Se menționează că până a începe construcția beneficiarul primește certificatul de urbanism și ia cunoștință de toate prescripțiile și elementele acestuia, iar respectarea acestora este verificată prin acțiuni de control.
Avizul propune spre reexaminare prevederea de la art. I al proiectului despre distanța dintre obiectivul nou și clădirea existentă, la fel și formularea din articolul II despre „rezultatul pozitiv al consultărilor” - care nu este clar și cuantificabil. De asemenea, „dovada înmînării avizului coproprietarilor de imobil/teren învecinate despre data organizării consultărilor publice” nu este expusă cu claritate și se recomandă să fie specificat cu exactitate condițiile necesare pentru continuarea lucrărilor de construcție.
Guvernul mai propune stabilirea unei perioade concrete pentru care se aplică moratoriul și cercetarea efectelor și impactului financiar, economic, juridic și social pentru investitorii în construcție, antreprenori executanți, dar și pentru beneficiarii părți ai contractelor privind investițiile în construcție.
Pe 26 iunie, și CNA a publicat raportul de expertiză anticorupție în concluziile căruia scrie că:
„Deşi proiectul promovează interes public, totuşi lipsa impactului de reglementare asupra construcţiilor existente poate afecta drepturile şi interesele unui număr nedeterminat de persoane, cum ar fi investitorii persoane fizice, consumatori, şi respectiv toţi subiecţii implicaţi în raporturi de muncă şi alte raporturi contractuale legate de procesul de construcţie, precum şi poate afecta public prin neîncasarea taxelor şi impozitelor aferente. De asemenea, urmează de evitat încălcarea principiului autonomiei locale.”
În urma acestor avize, s-a decis formarea unor grupuri de lucru asupra îmbunătățirii legislației. Deputatul PSRM Ion Ceban a anunțat pe pagina sa de Facebook că cel târziu până pe 25 august vom vedea rezultatele grupului de lucru cu privire la reglementarea normelor în construcții. Printre obiective sunt: (1) amendarea legislației în vederea restricționării construcțiilor în Chișinău; (2) inițierea procesului de elaborare a planului de dezvoltare al aglomerației zonei Centru și nemijlocit al mun. Chișinău, inclusiv planul general urbanistic; (3) identificarea soluțiilor pentru cele mai problematice construcții din mun. Chișinău; (4) formarea listei constructorilor care au încălcat și încalcă permanent legislația și altele.
Chișinăul construcțiilor haotice
Primăria MEA a scris în repetate rânduri despre mulțimea de construcții din Chișinău. Deși, ele ar fi un semn de dezvoltare și creștere a orașului, cele mai multe dintre ele încalcă legislația, regulamente sau, simplu, bunul-simț. Am scris anterior despre cauzele acestei probleme: legislație și regulamente depășite (mai ales Planul Urbanistic General), lipsa unor structuri responsabile și regulamente de funcționare în cadrul administrației publice locale și corupția din sistem.
Reprezentanții administrației publice locale s-au plâns de nenumărate ori că au mâinile legate, atunci când vor să oprească construcțiile care încalcă anumite prevederi legale. O problemă sunt și instanțele de judecată care mai mereu dau câștig de cauză companiilor de construcții.
Locuitorii sunt tot mai deranjați de problemă. Într-un sondaj online realizat anterior, cetățenii au spus că deseori se construiește fără autorizație sau nu se respectă autorizația inițială, se ia din contul infrastructurii sociale (teren de joc, de sport, spațiu verde etc.), nu se respectă distanța dintre blocuri (se limitează accesul la lumină, priveliște sau chiar se încalcă norme de siguranță), se respectă în zone de case particulare sau nu se construiesc până la capăt.
Ne angajăm să monitorizăm rezultatele grupurilor de lucru pentru îmbunătățirea legislației curente și ne exprimăm speranța că va fi asigurată transparența procesului, iar cetățenilor vor fi invitați să își expună părerea în cadrul consultărilor publice. În același timp, sperăm că vocea cetățenilor care deja stau pe baricade și luptă cu companiile care le încalcă drepturile va fi auzită și măsuri concrete vor fi întreprinse pentru a remedia situația.
Autoare: Vlada Ciobanu
Articolul face parte din proiectul „Abordarea problemelor Chișinăului prin analiză și discuții publice transparente”, prin care asociația obștească Primăria MEA publică cercetări și organizează discuții publice cu implicarea autorităților, experților și cetățenilor, pentru a discuta problemele locuitorilor și pentru a avea politici publice consultate și bazate pe priorități. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Black Sea Trust un proiect al German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Opiniile prezentate în cadrul acestei cercetări nu reprezintă obligatoriu cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor lor.