PrimariaMea
Analiza capacității autorităților de a gestiona eficient fluxul de refugiați din Ucraina Image
16 iun. 2022

Analiza capacității autorităților de a gestiona eficient fluxul de refugiați din Ucraina

Consilierii municipali s-au întrunit în prima ședință de la declanșarea războiului din Ucraina. Aleșii au analizat un singur subiect - capacitatea autorităților de a acorda ajutorul necesar refugiaților.

 

Ședința Consiliului Municipal a început cu prezența a 41 de consilieri. Președintele ședinței a fost ales Dumitru Ivanov (PAS). Deși, au fost mai multe propuneri, ordinea de zi a fost aprobată în redacția inițială, cu un singur subiect.

 

DECLARAȚII:

Tolocico Alexandra (PSRM) a informat aleșii că din Fondul de rezervă a municipiului Chișinău s-au alocat peste 4 mil. De lei pentru acoperirea cheltuielilor de transportare, repartizare și întreținere a refugiaților.

Cojuhari Roman (PAS) a făcut apel către consilierii municipali să nu profite de situația refugiaților pentru a face PR politic și să se preocupe de necesitățile cetățenilor mun. Chișinău.

Corneliu Pântea (PUN) a chemat la pace și empatie față de refugiați.

 

Durata ședinței: 2 h și 33 minute


Ce au întreprins autoritățile pentru gestionarea crizei refugiaților?

Boris Gîlcă, șeful Direcției Generale asistență socială și sănătate a Primăriei a fost invitat să raporteze situația privind criza refugiaților. 

De la izbucnirea războiului în țara vecină peste 300 mii de ucraineni au trecut hotarul Republicii Moldova, iar peste 100 mii au rămas în țară fiind adăpostiți în diferite centre de plasament sau în familii. Raportorul a atestat că, chiar dacă autoritățile publice centrale și locale nu au fost pregătite pentru astfel de situații excepționale, municipalitatea gestionează mai bine criza refugiaților, datorită menținerii activității centrului COVID-19 de pe teritoriului „Moldexpo” din Chișinău.

Municipalitatea a întreprins următoarele măsuri pentru gestionarea refugiaților:

  • Extinderea capacității spațiului Moldexpo care a fost dotat cu sistem de încălzire, 600 de paturi și cu 2 puncte medicale, și a altor 45 de locații la care se asigură alimentarea refugiaților. 
  • În centrele de plasament activează peste 100 de specialiști care asigură asistență socială a refugiaților. Refugiații care sunt plasați în familii la fel vor primi asistență medicală prin intermediul medicilor din policlinici, inclusiv și medicamente. Toate serviciile sociale și medicale, inclusiv asigurarea cu medicamente pentru refugiați sunt gratuite.

    Deși, asupra personalului Direcției de asistență socială actualmente se pune mare presiune, serviciile de asistență socială pentru cetățenii mun. Chișinău nicidecum nu vor fi stopate.

  • Înrolarea voluntarilor întru gestionarea fluxului de refugiați;
  • Acordarea din bugetul municipal a 5 mil. De lei pentru gestionarea crizei refugiaților;
  • Evidența refugiaților în baza de date electronică;
  • Colaborarea cu diferite organizații internaționale și ambasade pentru îmbarcarea și transportarea gratuită a refugiaților cu altă cetățenie decât cea ucraineană.
  • Remiterea transportului public la punctul de trecere a frontierei Palanca și Otaci pentru preluarea refugiaților;
  • Sistematizarea informației prin dezvoltarea portalului help.chisinau.md;
  • Identificarea a 17.000 de spații potențiale pentru adăpostirea refugiaților dintre care doar 8.000 ar fi dotate condițiilor necesare.

Mai mulți consilieri au luat cuvântul, exprimându-și recunoștința față de raportor. Totodată, consilierii au profitat de ocazie pentru a face acuzații către autoritățile centrale și guvernare.

 

Verbițchi Ruslan (DA) s-a interesat privind mărimea și gestionarea ajutoarelor financiare de către municipalitate, iar Burgudji Serghei (ȘOR) a a solicitat să li se comunice consilierilor care sunt costurile zilnice de întreținere a centrului Moldexpo care și le asumă municipalitatea și ce sumă a fost defalcată către Direcția Sănătate a Primăriei. 

Raportorul a declarat că în baza ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Regulamentului de creare a centrelor de plasament, s-au stabilit norme pentru gestionarea crizei refugiaților cu privire la alimentare, întreținerea per zi a unui refugiat, procurarea anumitor bunuri destinate refugiaților etc. Reprezentanții primăriei susțin că actualmente, cu excepția paturilor și sacilor de dormit donați, nu a primit suport din partea autorității centrale, deși peste 15 mii de refugiați au fost asistați la centrul COVID-19 de pe teritoriului „Moldexpo” din Chișinău.

Pântea Corneliu (PUN) a adresat întrebări cu privire la modalitatea de solicitare a ajutoarelor de la organizațiile internaționale și dacă au fost rambursate de către APC cheltuielile suportate. Conform raportorului, lista produselor de primă necesitate a fost transmisă către oficialii din Guvern. Acesta susține că evidența cheltuielilor pentru luna februarie a fost transmisă, dar nu a primit un răspuns.

Cojuhari Roman (PAS) a întrebat care este probabilitatea perturbării procesului de învățământ și care este modalitatea de utilizare a donațiilor primite de la agenții economici. De asemenea, acesta a venit cu inițiativa ca pentru această ședință consilierilor să nu li se achite indemnizații. Raportorul  a asigurat consilierii că procesul de învățământ nu este afectat de criza refugiaților, iar referitor la donații, acesta a menționat că Primăria municipiului Chișinău a deschis conturi bancare care sunt gestionate doar de către Comisia pentru ajutoare umanitare.

Andrei Năstase (DA) a îndemnat la cooperare instituțională, făcând apel către guvernare de a lua în considerare demersurile venite din partea APL și APC.

Cebanu Ion (PL) a adresat întrebări cu privire la transportarea refugiaților de la punctele vamale către centrele de plasament, numărul refugiaților care au avut nevoie de asistență medicală și extinderea planului de vaccinare pentru refugiați. Raportorul a confirmat că refugiații au beneficiat de transport organizat. De asemenea, acesta a mai precizat că zilnic se oferă asistență medicală  la 150 - 200 persoane din cadrul centrelor de plasament și au loc sub 40 de spitalizări pe diferite profiluri.

Referitor la vaccinare, aceasta a fost accesibilă pentru toți refugiații, în orice instituție de asistență medicală primară.

Conform raportorului, pentru o comunicare eficientă și directă, în cadrul Centrului Unic de gestionare a crizei refugiaților ar trebui să fie reprezentanți din APL, APC și Ministerul muncii și protecției sociale.

După audierea informației, consilierii au închis ședința. La propunerea lui Cojuhari Roman (PAS), consilierii au agreat să nu fie achitați pentru această ședință. Consilierii sunt remunerați cu 3300 MDL pentru o zi de ședință. 

 

Responsabilă de monitorizare: Alina Stăvilă

 

VIDEO DE LA ȘEDINȚĂ:


Publicat de:

Distribuie