PrimariaMea
„Minciuni. Bardac și Bespredel.” Image
01 oct. 2016

„Minciuni. Bardac și Bespredel.”

 

„Minciuni, bardac și bespredel.” - cam așa răspund chișinăuienii când sunt întrebați ce cred despre activitatea Consiliului municipal Chișinău. Mai nou, așa califică activitatea lor chiar unii consilieri. 

 

 

Să fie doar asta ceea ce fac aleșii noștri? Noi zicem că NU și vrem cât mai mulți chișinăuieni să înțeleagă ce fac, de fapt, consilierii. În continuare voi explica de ce credem că acest lucru e important și cum încercăm noi să urmărim activitatea consilierilor.

 

 

Ce fac consilierii?

 

 

Chișinăuienii aleg o dată la patru ani un primar și 51 de consilieri municipali. Împreună ei asigură administrarea publică a municipiului. Deseori, însă, în vizorul presei și a cetățenilor ajunge doar primarul. Este adevărat că atribuțiile primarului sunt multe, mai ales după aprobarea noii legi privind statutul municipiului Chișinău. Totuși, Consiliul rămâne a fi autoritatea reprezentativă și deliberativă a populației municipiului Chișinău. Să vedem câteva atribuții ale acestora, specificate în legea sus-menționată:

 

6 out of 10

 

 

Pe lângă cele menționate, conform Legii privind statutul alesului local,  consilierul poate adresa propuneri, observaţii şi interpelări serviciilor publice desconcentrate, serviciilor publice locale, altor factori de decizie, precum şi administraţiei agenţilor economici din teritoriu. Iar aceștia sunt obligaţi să examineze propunerile, observaţiile sau interpelările alesului local în conformitate cu legislaţia

 

 

Rezumând cele scrise mai sus, putem spune că consilierul municipal are suficiente pârghii prin care poate și trebuie să reprezinte la orice nivel al administrației publice interesele celor care l-au ales .

 

 

Datorită puterii pe care o deține în virtutea legii, consilierul poate să facă așa ca autorităţile publice, care sunt constituite şi activează pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale, să-și îndeplinească misiunea. Iar cetățenii trebuie să fie activi, să vorbească despre problemele lor și să ceară ca cei pe care i-au ales să contribuie la soluționarea lor.

 

 

Ce facem noi?

 

 

Noi credem că un oraș mai bun poate fi creat prin implicarea și colaborarea cetățenilor și a aleșilor locali. Legea privind statutul alesului local ne amintește că „alesul local este dator să fie demn de încrederea alegătorilor”. Încrederea cetățenilor se dobândește prin îndeplinirea promisiunilor făcute. Ca să înțeleagă dacă consilierii își îndeplinesc promisiunile, cetățenii trebuie să urmărească activitatea acestora și, în special, ședințele CMC. La moment, acest lucru este foarte dificil din câteva motive:

 

 

- Ședințele au loc în timpul săptămânii, de regulă joi, începând cu ora 10, oră la care majoritatea locuitorilor orașului sunt la serviciu;

 

 

- Ședințele durează în mediu câte 8 ore;

 

 

- Deseori informația privind subiectele din ordinea de zi fie nu este accesibilă, fie este expusă într-o modalitate mai dificil de accesat și înțeles.

 

 

Toate aceste impedimente fac ca cetățeanul să nu fie interesat de ceea ce se petrece în CMC și tot mai des auzim fraze precum: „consilierii nu fac nimic, stau și se ceartă toată ziua între ei, toți îs de-o teapă, nimic nu o să se schimbe”.

 

 

Noi vrem să schimbăm acest lucru și ne propunem să prezentăm activitatea CMC într-un mod mai accesibil, astfel încât cetățenii să poată urmări ce fac consilierii pe care i-au ales și, împreună cu aceștia, să se implice pentru a îmbunătăți lucrurile în acest oraș

 

 

Aspectele pe care le monitorizăm și de ce ele sunt importante:

 

THINK OUTSIDE (2)

 

 

 

 

 

 

 

 

La  moment, monitorizarea prezenței nominale pe durata întregii ședințe este aproape imposibil de realizat. Înregistrarea participanților la ședință se face prin semnătura consilierului într-o listă care practic poate fi accesată de acesta pe întreaga durată a ședinței. Adică nu contează la ce oră vine, cât stă și când pleacă, în procesul verbal consilierul va fi înregistrat ca prezent și, desigur, va primi îndemnizația cuvenită. (Mulțumim consilierului Adrian Culai pentru  precizările legate de procedura înregistrării)

 

 

Partea „interesantă” este că procesul verbal al ședinței nu se face public, iar dacă un cetățean vrea să primească o copie, el trebuie să depună o cerere pe hârtie și poate primi copia gratis o singură dată. Pentru următoarele solicitări, cetățeanul este obligat să achite o taxă. Noi credem că mult timp, bani și nervi s-ar economisi dacă procesele verbale ar fi plasate pe site-ul primăriei. Cu o recomandare în acest sens echipa noastră a venit la consultările privind Regulamentul de funcționare a CMC, organizate de fracțiunea PPEM. Din păcate, recomandarea nu s-a regăsit în varianta finală aprobată de consilieri .

 

 

Chiar dacă procesele verbale ar fi mai accesibile, informația care se conține în acestea nu este suficientă pentru a putea urmări activitatea individuală a fiecărui consilier. De fapt, nici pe cea a fracțiunilor. Deși votarea se face pe fracțiune, în procesul verbal se înregistrează doar numărul total de voturi. Respectiv, este foarte dificil de înțeles cine și când a fost prezent și ce a votat.

 

 

Extras din procesul verbal al ședinței CMC din 11 februarie

 

2016-10-01 20.22.49

 

 

 

Ceea ce ne rămâne să facem, este să urmărim înregistrările video ale ședințelor (Mulțumim privesc.eu și realitatealive.md). Astfel, în baza apelului efectuat de președintele ședinței și a numărului de voturi exprimate pe fracțiuni la fiecare subiect, noi indicăm câți consilieri din fiecare fracțiune au fost prezenți în diferite momente ale ședinței. Spre deosebire de ceea ce este specificat în procesele verbale oficiale, noi prezentăm cum a votat fiecare fracțiune în parte un anumit subiect. Totodată, noi plasăm proiectele de decizii și deciziile finale astfel ca acestea să poată fi accesate printr-un singur click, fără a fi necesar să descarci sau să dezarhivezi fișiere așa cum deseori trebuie să faci pe site-ul primăriei.

 

 

Print screen de pe site-ul nostru:2016-10-02 16.12.59

 

 

 

 

 

În loc de concluzii.

 

 

Credem că multe dintre problemele sus-menționate se vor rezolva odată cu implementarea sistemului electronic de vot. Deși o decizie în acest sens a fost aprobată la ședința  CMC din 17 martie, iar prevederile acesteia urmau să intre în vigoare la 1 iulie, până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat. Odată implementat, credem că în Consiliu nu vor exista situații de acest gen:

 

 

Secvență din ședința CMC din 22 septembrie 2016

 

 

În pofida tuturor acestor greutăți, de fiecare dată când are loc ședința CMC, câțiva tineri activi stau cu ochii pe consilieri. Echipa PRIMĂRIAMEA încearcă să prezinte ceea ce se întâmplă în consiliu într-un mod mai accesibil, care să provoace interesul chișinăuienilor. Odată ce aceștia vor urmări activitatea aleșilor noștri, calitatea și eficiența acestor ședințe se va îmbunătăți. Deocamdată, cea mai mare presiune pe care o simt consilierii vine din partea partidului. Când îi urmăresc cetățenii pe care-i reprezintă, polul de presiune se schimbă. Consilierul local nu mai este un anonim pentru cetățeni. Astfel, responsabilitatea față de cei care îl urmăresc și îi evaluează activitatea devine tot mai puternică.

 

 

Noi vrem ca aleșii noștri să fie demni de încredere și, din acest motiv, stăm cu ochii pe ei. Până acum, echipa noastră a monitorizat 22 întruniri ale consilierilor, care au durat aproximativ 160 ore. În perioada următoare vom promova sintezele ședințelor de la începutul acestui an, pe care le puteți găsi aici

 

 

Autor: Natalia Slepuhin

 


Publicat de:

Distribuie