PrimariaMea
SE CAUTĂ VOLUNTARI Image
10 feb. 2020

SE CAUTĂ VOLUNTARI

Dacă  ești interesat de grădinărit comunitar, completează formularul și devino voluntar Primăria Mea. Împreună cu echipa noastră și ceilalți voluntari vei participa la realizarea unei grădini comunitare în Chişinău. 

Pentru a aplica, este nevoie să completezi formularul -> https://forms.gle/VK1ai2cCA2m6oYR7A 

Termen limită: 17 februarie 2020, 23:59.

Patru dintre cei mai activi voluntari, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, vor participa la un atelier internațional de grădinărit comunitar în Georgia (27 martie - 7 aprilie).  Atelierul va avea loc în Rustavi, Georgia, suburbia capitalei Tbilisi, iar participanții vor fi din țări ca Ungaria, Germania, Palestina, Georgia și Egipt.

Scopul programului URBAN REMEDY este ca tinerii, prin grădinărit comunitar, să  devină membri activi care construiesc o comunitate mai bună, totodată conștientizând rolul spațiilor publice și verzi în orașul lor, dar și problemele ce țin de schimbările climatice.

 Image  Image

Grădinile comunitare sunt parcele de teren aflate în oraș sau la periferia acestuia utilizate de locuitori orașelor, asociațiilor de locatari sau organizații pentru cultivarea în comun a legumelor, florilor etc. sau ca spații verzi. Acest tip de grădină este rar întâlnit în Moldova, suntem mai mult obișnuiți cu grădinile de familie sau individuale.

Grădinile comunitare oferă oamenilor și comunității multe avantaje. Acestea oferă oportunități atât pentru grădinărit recreativ, cât și pentru producția de alimente în spații neutilizate. Grădinile comunitare sunt, de asemenea, minunate pentru mediu. Alimentele cultivate local reduc gazele cu efect de seră produse prin transportul pe distanțe lungi de produse alimentare. Grădinile contribuie, de asemenea, la bio-diversitatea speciilor și ajută la susținerea populațiilor de polenizatori. În cele din urmă, grădinile comunitare reunesc oamenii și pot reduce ratele criminalității în cartier prin creșterea vizibilității și implicarea cetățenilor în inițiative pozitive.

sursă: https://www.seewhatgrows.org/community-gardens-important-community/

Grădinile comunitare contribuie la un stil de viață sănătos prin:

- furnizarea de plante, fructe și legume proaspete, sigure, la prețuri accesibile;

- ameliorarea stresului și la creșterea sentimentului de bunăstare;

- activizarea oamenilor, ceea ce îmbunătățește sănătatea fizică generală;

- oferă de oportunități sociale care construiesc un sentiment de comunitate și apartenență;

- oferă oamenilor o oportunitate de a învăța și de a împărtăși cunoștințe despre grădinărit, natură și gătit.

Proiectului URBAN REMEDY: youth empowerment through community gardening este finanțat prin programul Erasmus+ și este coordonat de Kulturlabor Trial & Error e. V. Berlin. Primăria Mea asigură coordonarea locală în Republica Moldova.


Publicat de:

Distribuie