fbpx

TÂRGURI SEZONIERE, MAI PUȚIN TRANSPORT PUBLIC ȘI REPARAȚIA DRUMURILOR

5 June, 2019

Din 1 iunie până pe 30 noiembrie, în fiecare sâmbătă și duminică, în toate sectoarele capitalei, vor fi amenajate zone pentru desfășurarea iarmaroacelor sezoniere, cu fructe și legume direct de la producători. În sezonul estival, pe străzile capitalei vor circula mai puține autobuze și troleibuze, iar noul program de activitate al rutelor va fi afișat începând cu 16 iunie. Au continuat lucrări de reabilitare a carosabilului, iar de săptămâna viitoare muncitorii vor începe reparația căilor de acces în cartierele din sectoarele Râșcani, Ciocana și Buiucani. Taberele de odihnă și-au început activitatea, iar angajații poliției capitalei vor fi prezenți în instituțiile  respective, pentru asigurarea ordinii publice.


PLOAIA A AFECTAT MAI MULTE STRĂZI DIN CAPITALĂ

 

Pretorii au raportat cu privire la străzile şi blocurile afectate de ploile din 3 iunie. Cel mai mult au avut de suferit locuitorii sectorului Buiucani, unde au fost inundate subsolurile blocurilor din str. Alba Iulia nr. 23, str. Cornului nr. 11, grădiniţele nr. 164 şi 183 şi Gimnaziul nr. 86. La primele ore ale dimineţii, echipajele de intervenţie au mers la faţa locului pentru remedierea situaţiei.

Surpări a fântânilor de canalizare au avut loc la intersecţia străzilor Lacului şi Vasile Alecsandri, din sectorul Centru. Pe str. Meşterul Manole au cedat gurile de canalizare, iar pe str. Albişoara intersecţie cu str. Ioan Botezătorul, str. A. Puşkin şi Gr. Vieru carosabilul a fost înnămolit.


REPARAŢIA STRĂZILOR E ÎN TOI

 

În perioada aprilie – iunie, au avut loc lucrări de reparație pe 40 de străzi din zona istorică a orașului și din sectoare, 3 drumuri de acces în suburbii au fost reparate şi 500 m² de trotuare au fost reabilitate.

Î.M. „Regia Exdrupo” a executat lucrări de reparație curentă în sectoarele: Centru – 11 străzi, sectorul Râșcani – 11 străzi, sectorul Buiucani – 10 străzi, sectorul Botanica – 4 străzi și sectorul Ciocana – 4 străzi. De asemenea, au fost reînnoite 205 de treceri pietonale, din prejma instituțiilor de învățământ.

S.A. „Edilitate” a finalizat lucrările de reparație a căilor de acces din com. Colonița și com. Ciorescu și continuă intervenția pe drumurile din or. Vadul lui Vodă, or. Durlești și sat. Dobrogea. Începând cu săptămâna viitoare, întreprinderea va executa lucrările de reparație a căilor de acces în cartierele din sectoarele Râșcani, Ciocana și Buiucani.

În desfășurare sunt lucrările de reconstrucție a str. Ion Creangă – renovarea trotuarelor și pregătirea intervenției pe partea carosabilă, precum și continuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apeduct și canalizare pe str. 31 August 1989 şi str. Tighina.


START IARMAROACELOR AGRICOLE

 

În perioada 1 iunie – 30 noiembrie,  în zilele de sâmbătă şi duminică, în fiecare sector al capitalei, vor fi amenajate spaţii pentru desfăşurarea iarmaroacelor sezoniere, în cadrul cărora producătorii agricoli îşi vor expune roada.

De asemenea, pretorul sectorului Ciocana a anunţat că în colaborare cu ONG-ul „Klumea” pe 23 iunie, 21 iulie și 18 august, pe str. Alecu Russo, 61/1 și 63/1 va avea loc festivalul pomușoarelor   „Summer Berry Fair”.

Adresele pentru organizarea târgurilor sezoniere au fost stabilite de preturile de sector, iar în preajma acestora vor fi instalate panouri informative:

Sectorul Centru:

–      str. Academiei, 7,

–      str. Ismail 90 (în parcare);

–      bd. D. Cantemir 5 (în preajma CC „IMC Market”);

–      str. N. Testemițanu, 13;

–      șos. Hâncești, 86.

Sectorul Botanica:

–      bd. Traian, intersecție cu str. Independenței (teritoriul adiacent al S.A. „Plai gură de rai”),

–      str. Butucului;

–      str. Independenței, 48;

–      str. Independenței, 9/1.

Sectorul Ciocana:

–      str. N. Milescu-Spătaru, colț cu str. Prof. Ion Dumeniuk, (pentru remorci și mașini mari);

–      str. A. Russo, 66/1, parcarea Pieței „Agro – Mondial” (pentru mese).

Sectorul Râșcani:

–      str. Miron Costin (perimetrul Parcului „Feciorii Patriei – sfântă amintire”);

–      str. Matei Basarab, în preajma S.A. „Mezon”.

Sectorul Buiucani:

–      str. Onisifor Ghibu (mai sus de str. Alba-Iulia);

–      Calea Ieșilor, 63 (intrarea în oraș dinspre Strășeni);

–      str. Codrilor, 16 intrarea în oraș dinspre localitatea Dumbrava (parcarea magazinului  „Construct – DEPO”).


PROGRAM NOU PENTRU RUTELE DE TROLEIBUZ ŞI AUTOBUZ

Autorităţile informează că din 1 iunie, în mod tradiţional, au fost operate modificări în programul de activitate al transportului public de mare capacitate (troleibuze și autobuze) din municipiu, în legătură cu diminuarea numărului de călători pe perioada estivală.  Din 16 iunie, noul program de activitate al rutelor va fi afișat în stațiile de așteptare și în unitățile de transport public.

Astfel, orarele de circulație ale rutelor municipale de transport vor fi ajustate în două etape:

I etapă: 01 – 16 iunie 2019, zilnic la linie vor fi emise 288 de troleibuze și 103 autobuze, numărul unităților de transport care circulă pe străzile capitalei va fi redus cu 8%.

II etapă: 17 iunie – 31 august 2019, pe rutele municipale vor circula 266 de troleibuze și 101 autobuze.

În perioada estivală,  numărul de autobuze de pe ruta nr. 31, „str. Tighina – or. Vadul lui Vodă”, în zilele de sâmbătă și duminică va fi suplimentat cu o unitate.


ACTIVITATEA AUTORITĂŢILOR PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR COPIILOR

 

Pentru ultima săptămână de activitate, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului raportează următoarele:

  • 16 sesizări privind abuzul fizic, cel emoţional şi neglijare;
  • 2 copii aflaţi în plasamente de urgenţă;
  • 9 ieşiri în teritoriu, în urma cărora au fost depistaţi o mamă şi 2 copii din raionul Călăraşi, care cerşeau;
  • au fost identificaţi 23 de copii ai căror părinţi sunt aflaţi peste hotare;
  • 121 de vizite la domiciliu;
  • 261 de persoane au fost primite în audienţă.

De asemenea, a fost reiterată problema lipsei juriştilor din cadrul direcției, fapt care afectează reprezentarea intereselor copiilor în instanţele de judecată.


SITUAŢIA EPIDEMIOLOGICĂ FAVORABILĂ

 

În perioada 24 – 30 mai, au fost înregistrate 335 de cazuri de maladii infecţioase, intoxicaţii şi reacţii adverse, 12 cazuri de tuberculoză, 33 de scarlatină, 1 caz de oreion şi 63 de varicelă.


ORDINEA PUBLICĂ

 

Săptămâna trecută, pe teritoriul municipiului Chișinău au avut loc 27 accidente rutiere, în urma cărora 32 persoane au rămas traumatizate şi 2 persoane au decedat.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 189 de infracțiuni, dintre care 142 au fost descoperite pe parcursul a 24 de ore. Totodată, au fost descoperite 32 de infracțiuni săvârșite anterior.

Dispeceratul 112 a recepționat în total 1552 de apeluri, dintre care s-a reacționat operativ la 1216 informații. În flagrant au fost reținute 14 persoane, iar 39 de persoane au fost documentate contravențional.

În perioada estivală, angajaţii poliţiei capitalei sunt repartizaţi în cadrul taberelor de odihnă.


COPIII LA TABĂRĂ, ABSOLVENŢII LA EXAMENE

 

Tabăra „Cireşarul” din Vadul lui Vodă şi-a început activitatea luni, 3 iunie. Iar taberele „Poieniţa Veselă” şi „Alunelul” aşteaptă copiii începând cu 5 iunie.

Pe 3 iunie a demarat examenul de absolvire pentru elevii claselor a 9-a, iar pe 4 iunie absolvenţii alolingvi au susţinut primul examen de bacalaureat.


Ordinea de zi a şedinţei:1. Reparația străzilor și aplicarea marcajului rutier 2. Iarmaroacele agricole sezoniere din sectoarele oraşului 3. Modificarea orarului de circulație al troleibuzelor și autobuzelor4. Copiii aflaţi în situaţii de risc 5. Situaţia epidemiologică 6. Menţinerea ordinii publice7. Diverse

Gepostet von Primăria Mea am Sonntag, 2. Juni 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md