PrimariaMea
Ședința serviciilor Primăriei din 26 noiembrie 2018 Image
28 nov. 2018

Ședința serviciilor Primăriei din 26 noiembrie 2018

Piața Centrală “se schimbă la față” - administrația planifică o serie de lucrări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite. Se propune amenajarea unei parcări cu plată cu 180 de locuri în apropiere, construcția unei căi noi de evacuare a deșeurilor din piață, instalarea panourilor solare la intrarea dinspre strada Tighina și înlocuirea gheretelor și a meselor vechi. Și Primăria a pornit pe calea schimbărilor - începând cu această săptămână, ziua de muncă la Primărie începe la 8:30. În același timp, autoritățile municipale se pregătesc de sărbătorile de iarnă - pe 5 decembrie, în centrul capitalei va fi instalat un brad artificial de 20 de metri. Până a veni sărbătorile însă Primăria impune agenții economici să curățe spațiile adiacente, analizează posibilitatea creării unei benzi destinate troleibuzelor în centrul orașului și pregătește comasarea Regiei Transport Electric cu Parcul Urban de Autobuze.

 


PESTE 180 DE LOCURI DE PARCARE CU PLATĂ VOR FI AMENAJATE ÎN APROPIEREA PIEȚEI CENTRALE

Anunțul a fost făcut de către Octavian Bivol, șeful interimar al Î.M. „Piața Centrală". Acesta a prezentat un raport privind activitatea instituției și planurile pentru îmbunătățirea serviciilor acesteia.

 

Bivol a anunțat că pe lângă planul de a construi o parcare cu plată se propune amenajarea unui spațiu special din partea străzii Mitropolit Varlaam, unde agenții economici și-ar putea descărca marfa. La momentul dat, aceștia o fac chiar în piață, ceea ce cauzează incomodități cumpărătorilor. Mai mult decât atât, tot din partea străzii Varlaam ar urma să fie construită o platformă pentru colectarea și evacuarea mai ușoară a gunoiului din piață. Actualmente, se efectuează 5-6 curse de evacuare a gunoiului pe zi, care sunt nevoite să treacă chiar prin mijlocul pieței.

De asemenea, administrația pieței a pregătit un proiect pentru instalarea panourilor solare deasupra intrării din partea străzii Tighina. La aceeași intrare urmează să fie schimbate gheretele pe unele noi. În întreaga piață se mai propune înlocuirea meselor ce au peste 35-40 de ani cu unele noi.

Se propune și instalarea unui acoperiș deasupra zonei de comercializare angro, cu o suprafață totală de 2500 de metri pătrați, care, ulterior, ar putea fi dotată cu panouri solare.

La moment, Piața Centrală deține un teren cu o suprafață de 3,5 hectare, aflate în gestiune conform contractului încheiat în 2013. Aceasta este divizată în trei module mari pentru comercializarea legumelor, fructelor și a rădăcinoaselor. Întreprinderea deține 711 gherete și 4280 de locuri de vânzare (2936 de locuri autorizate, predate agenților economici prin contracte de lungă durată, și 1344 de locuri neautorizate pentru vânzătorii care vin zilnic să comercializeze produse).

Pe teritoriul pieței sunt amplasate 33 de imobile aflate în proprietate privată, pe o suprafață de 0,59 hectare. Alții 22 de agenți economici, pe lângă clădiri, dețin teritoriile adiacente acestora, cu o suprafață aferentă totală de 1,17 hectare. Administrația pieței, la momentul dat, nu deține nicio încăpere pe teritoriul acesteia.

De la începutul anului, profitul brut al întreprinderii a crescut cu 27% față de anul precedent, întrecând considerabil prognozele făcute pentru acest an.

În cadrul Î.M. „Piața Centrală" activează 281 de angajați, deși sunt prevăzute 343 de posturi de muncă. Cele mai multe locuri vacante sunt pentru Combinatul școlăresc (peste 40), care nu sunt acoperite din cauza salariilor mici. În următoarele săptămâni, șeful întreprinderii va prezenta noua organigramă a instituției.


EXPERȚII STRĂINI VOR EVALUA PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI ÎN MUNICIPIUL CHIȘINĂU

O comisie de experți va lucra în acest sens în Chișinău pe parcursul săptămânii curente.

 

Săptămâna trecută, în Chișinău au fost efectuate opt ieșiri în teren, în urma cărora nu a fost depistat niciun copil fără supraveghere în stradă în stradă. În schimb, au fost înregistrate opt cazuri de abuz fizic, un caz de abuz emoțional și două cazuri de neglijare a copiilor. Cinci copii au fost fost plasați într-o instituție de plasament de urgență, iar alți cinci - sub tutelă. Între 19 și 25 noiembrie, nu a fost înregistrat niciun caz de abandon al copiilor de către părinții plecați peste hotare.


A FOST ÎNREGISTRAT PRIMUL CAZ DE ÎMBOLNĂVIRE CU GRIPA AH1N1 DIN ACEST AN

 

În perioada 16-22 noiembrie, Centrul de Sănătate Publică a înregistrat 274  cazuri de maladii infecțioase, intoxicații și reacții adverse, dintre care 133 de cazuri de boli diareice acute. Comparativ cu săptămâna precedentă, acest număr este în creștere. Au fost înregistrate 2730 de cazuri noi de îmbolnăvire cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Acest număr este în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cei mai afectați rămân a fi copiii cu vârsta până la patru ani. În aceeași perioadă, la Centrul de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil s-au adresat zilnic 43-65 de persoane, dintre care 58 de persoane noi.


NUMĂRUL ACCIDENTELOR RUTIERE A SCĂZUT COMPARATIV CU SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ

 

Pe parcursul săptămânii precedente, pe teritoriul municipiului Chișinău au avut loc 25 accidente rutiere, în urma cărora 35 persoane au rămas traumatizate, iar o persoană a decedat. Au fost accidentați 14 pietoni, dintre care zece – pe trecerile pentru pietoni.  

În perioada 19-25 noiembrie, au fost înregistrate 267 de infracțiuni, dintre care 193 au fost descoperite pe parcursul a 24 de ore. Totodată, au fost descoperite 22 de infracțiuni săvârșite anterior.

Dispeceratul 112 a recepționat în total 1362 apeluri, dintre care s-a reacționat operativ la 1062 informații. În flagrant au fost reținute 16 persoane, iar 36 de persoane au fost documentate contravențional.


ALTE NOUTĂȚI

 

- Peste două săptămâni, locuitorii blocului unde a avut loc o explozie vor putea reveni acasă (cu excepția locuitorilor din cele 10 apartamente care au fost avariate cel mai mult).

- Primarul interimar intenționează să semneze o dispoziție privind delimitarea spațiului adiacent agenților economici, asociațiilor locatarilor și SEL-uri. Aceasta îi va impune să salubrizeze teritoriul adiacent în perioada rece a anului. Responsabilă pentru implementarea dispoziției va fi Direcția generală locativ-comunală și amenajare.

- În această săptămână va avea loc prima ședință privind implementarea benzii dedicate circulației troleibuzelor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, bd. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și str. Pușkin. Această măsură ar urma să contribuie la fluidizarea circulației transportului public, respectarea graficului și sporirea confortului troleibuzelor.

- Primăria urmează să propună Consiliului municipal comasarea Regiei Transport Electric cu Parcul Urban de Autobuze. De asemenea, se vor analiza avantajele asamblării autobuzelor la Chișinău. Conform estimărilor Primarului general interimar, este nevoie de cel puțin trei ani pentru reînnoirea Parcului Urban de Autobuze.

- Începând cu această săptămână, aparatul Primăriei va începe ziua de muncă 8:30. Dacă va fi susținută de către angajați, aceeași măsură ar urma să fie aplicată și de către direcțiile municipale.

- Pe 5 decembrie, în centrul capitalei va fi instalat un brad artificial cu înălțimea de 20 de metri. 17 metri sunt donați de către un agent economic și va rămâne în proprietatea municipiului Chișinău, iar trei metri au fost confecționați de către ÎM “Spații Verzi”. Suma alocată în acest sens a fost de circa 200 de mii de lei pentru Spații Verzi și circa 170 de mii de lei pentru ÎM “Lumteh”, care va instala luminițele de Crăciun.


Ședința integrală o poți urmări aici:


Responsabilă: Taisia Haritonova


Publicat de:

Distribuie