PrimariaMea
Dispută în jurul votului electronic în CMC Image
24 mar. 2016

Dispută în jurul votului electronic în CMC

Pe pagina oficială de Facebook a fracțiunii Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” din Consiliul Municipal Chișinău a fost plasată fotografia anexei rupte a Deciziei privind votul electronic în  Consiliul Municipal Chișinău de către Secretara CMC. Consilierii au calificat gestul ca o tergiversare a implementării votului electronic. Pe de altă parte, secretara CMC a declarat că nu putea transmite documentul respectiv spre executare odată ce nu avea semnătura executorului și a membrilor Comisiei pentru asigurarea transparenței activității CMC vizați în anexa respectivă.

Astăzi, pe pagina oficială de Facebook a fracțiunii Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă” din Consiliul Municipal Chișinău, a fost postat un mesaj despre incidentul produs în cadrul Primăriei prin care se comunică despre posibilitatea amânării deciziei de introducere a votului electronic în Consiliul Municipal Chișinău.

Cauza acestui fapt ar fi ruperea anexei Deciziei privind votul electronic în  Consiliul Municipal Chișinău de către Secretara CMC, Alexandra Moțpan. Motivul acestui fapt ar fi lipsa numelui și prenumelui autorului proiectului, consilierului municipal Victor Lutenco, în dreptul semnăturii acestuia.  Autorii postării au calificat acest comportament ca obstrucționare și tergiversare a intrării în vigoare și a implementării deciziilor CMC. "Dacă așa se procedează în Primărie cu consilierii municipali, vă imaginați ce tratament primesc oamenii de rând???!!!" au menționat consilierii.

1

Contactată telefonic de către membrii echipei PRIMĂRIAMEA, Alexandra Moțpan a declarat că nu putea transmite documentul respectiv spre executare odată ce nu avea semnătura executorului și a membrilor Comisiei pentru asigurarea transparenței activității CMC vizați în anexa respectivă. Secretarul a menționat că nu renunță la semnătura ei, dar așteaptă să i se transmită o nouă versiune a documentului, care să corespundă standardelor cerute. "Nu am nicio intenție rea față de document, dar nu îl pot semna odată ce nu corespunde cerințelor. Odată ce mi se va prezenta versiunea semnată a anexei, o voi semna", a adăugat Alexandra Moțpan.

În mesajul lor, membrii fracțiunii PPEM au declarat că la urmatoarea ședință vor propune demiterea secretarei Alexandra Moțpan, calificarea prestației ei cu o mustrare aspră și alegerea unui nou secretar. Aceștia au îndemnat și ceilalți consilieri să îi susțină.


Publicat de:

Distribuie